Mihail Saakaşvili, ARESTAT la Kiev, după ce a vrut să se arunce de pe acoperiş. Un comando SBU i-a percheziţionat apartamentul – VIDEO

Publicat:

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili – în prezent liderul “Mişcarea Forţelor Noi’ în Ucraina (Ruh Novih Sil) – a fost reţinut marţi dimineaţa la Kiev, după ce un comando de trupe speciale Alfa din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) a descins pentru a efectua o percheziţie în apartamentul său dintr-un bloc din centrul capitalei ucrainene, relatează agenţiile de presă ucrainene, între care Unian, Liga.net, Delo.ua. Lb.ua, potrivit agerpres.

În timpul percheziţiei, Saakaşvili a reuşit să iasă din apartament şi să se urce pe acoperişul blocului, de unde s-a adresat unei mulţimi de simpatizanţi ai partidului său, cerându-le să nu răspundă provocărilor. El a spus că forţele de ordine vor să-l răpească la ordinul preşedintelui Petro Poroşenko şi să-l extrădeze în Georgia, unde la putere se află un “oligarh pro-Putin”.


Citeşte şi: Fiul preşedintelui yemenit ucis JURĂ răzbunare: ‘Va fi iadul răsunând în urechile Iranului’

La un moment dat, fostul preşedinte georgian a ameninţat chiar să se arunce în gol de pe clădire, a relatat reporterul portalului Lb.ua.

Saakaşvili a fost coborât de pe clădire de trupele speciale, care au urcat pe acoperiş pe scara de incendiu.

Potrivit publicaţiei Ukrainskaia Pravda, percheziţia parchetului are legătură cu posibile finanţări primite de partidul lui Saakaşvili din partea unor foşti oficiali ucraineni din anturajul ex-preşedintelui Viktor Ianukovici.

Agenţia de presă UNN relatează că percheziţia a avut loc în cadrul unui dosar penal privind finanţarea unor acţiuni de protest în capitala Ucrainei.

La faţa locului s-au deplasat avocatul lui Saakaşvili şi mai mulţi responsabili ai partidului său, iar unii dintre simpatizanţi au blocat scările clădirii.

Citeşte şi: Vocea Americii şi Radio Europa Liberă sunt oficial ‘agenţi străini’ în Rusia

Potrivit unuia dintre avocaţii săi, Pavel Bogomazov, citat de agenţia de presă EFE, Saakaşvili a fost arestat la câteva ore după o percheziţie în apartamentul său, după ce luni au fost reţinuţi câţiva înalţi oficiali ai partidului său. “Saakaşvili a fost informat că este suspectat că a încercat să răstoarne guvernul”, a declarat Bogomazov presei locale, conform agenţiei spaniole de presă.

Parchetul General de la Kiev a confirmat efectuarea de către ofiţeri ai SBU a unei percheziţii la domiciliul omului politic.

Conform imaginilor difuzate de postul de televiziune NewsOne, simpatizanţii lui Saakaşvili s-au încăierat cu forţele de ordine şi au fost auzite focuri de armă.

Fostul lider de la Tbilisi, care din aliat al preşedintelui Poroşenko a devenit adversar al acestuia, a fost băgat într-o maşină a poliţiei, urmând să fie transportat la parchet. Peste 100 de simpatizanţi ai lui Saakaşvili au încercat să blocheze accesul maşinii poliţiei în care se afla acesta.

Reţinerea sa intervine pe fondul unei lungi dispute între fostul preşedinte georgian şi autorităţile de la Kiev pe care le acuză de corupţie. În iulie, Petro Poroşenko i-a retras cetăţenia ucraineană lui Mihail Saakaşvili, care a fost ceva mai mult de un an guvernator al regiunii Odesa, pentru că ar fi obţinut-o în mod fraudulos, ascunzând faptul că în Georgia pe numele său au fost deschise dosare penale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.