X

Mii de asistenți sociali personali NU și-au primit salariile

Mii de asistenți sociali personali NU și-au primit salariile

Asistenții sociali personali care au rămas câteva luni fără salarii urmează să își primească banii.

Declarația aparține ministrului Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, care a menționat că acest caz a fost unul regretabil, transmite Știri.md.

Citeşte şi: Armata Republicii Moldova este integrată în sistemul de apărare antiaeriană al României – Stiripesurse.md

„Este o situație regretabilă. În R. Moldova, noi avem aproximativ 7.200 de asistenți personali. Este vorba despre persoane care oferă suport, grijă pentru persoanele cu dizabilități severe. O parte din acești asistenți personali sunt finanțați din transferul cu destinație generală, din bugetul de stat în bugetele consiliilor raionale și autoritățile raionale achită pentru acești asistenți personali”, a declarat Buzu.

Ministrul a precizat că circa 2.700 de asistenți sociali sunt achitați din fondul de susținere socială a populației, iar în acest fond se colectează bani de la taxele aeroportuare.

Mii de asistenți sociali personali NU și-au primit salariile

„Ceea ce am avut noi în ultimii doi ani este că au scăzut încasările în acest fond pentru că în acest fond, de fapt, avem cheltuieli fixe, sub forma acestor salarii, pe de altă parte încasările nu au fost pe măsura planificării pentru că a scăzut numărul de pasageri, taxa de portabilitate a fost redusă și ne-am pomenit în situația în care în fiecare lună erau sub acumulări, pe când cheltuielile din acest fond erau clare. Ceea ce am încercat să facem este să identificăm resurse pe intern, în rectificarea pe care am făcut-o în luna iunie am planificat 86 de milioane de lei pentru a acoperi acest deficit. După această rectificare, consilierii raionali trebuiau să facă și ei o rectificare în bugetul raional pentru a accepta aceste resurse și a achita aceste salarii. Unele consilii raionale s-au mobilizat mai rapid și au fost aprobate acele modificări. Și salariile, și restanțele de la salarii urmează a fi achitate. Unele raioane au găsit soluții din start. Acest caz a fost unul regretabil. Mie îmi pare rău față de aceste persoane care oferă o muncă importantă și noi ne vom îngriji să nu se mai repete”, a mai menționat Alexei Buzu.

Tags: Alexei Buzuasistenți sociali personalisalarii
Categorii: SocialȘtirile zilei