Mii de clădiri inundate în urma precipitaţiilor abundente din nordul Californiei

Publicat:

Un râu a ieşit din matcă în urma precipitaţiilor abundente şi a inundat, miercuri, peste 2.000 de locuinţe şi sedii ale unor firme din nordul Californiei, într-o regiune faimoasă pentru podgoriile sale, iar locuitorii unui oraş au rămas complet izolaţi din cauza nivelului crescut al apelor revărsate, au anunţat oficialităţile locale, citate de Reuters, scrie Agerpres.

Apa a ajuns până la acoperişurile caselor şi a acoperit complet numeroase automobile, după ce Russian River şi-a ieşit din matcă, obligând autorităţile din comitatul Sonoma, la 110 kilometri nord faţă de San Francisco, să dispună evacuarea a 3.600 de persoane.


Citește și : Răspunsul Israelului la manifestaţiile din Gaza „ar putea constitui crime împotriva umanităţii” (ONU)

Mai mulţi rezidenţi s-au deplasat miercuri prin acele localităţi inundate folosind caiace, arătând astfel că nu toţi locuitorii au acceptat să părăsească zona. Echipaje din Garda Naţională şi salvatori locali au folosit elicoptere, bărci şi vehicule de teren pentru a ajunge la cele 60 de persoane rămase în zonă şi care aveau nevoie de ajutor, a precizat Barry Dugan, purtător de cuvânt al Centrului de operaţiuni de urgenţă din comitatul Sonoma.

Guerneville, o comunitate cu peste 4.500 de locuitori, care reprezintă cea mai mare localitate din zona inundată, a rămas complet izolată după ce drumurile din regiune au fost inundate, a precizat Biroul Şerifului din comitatul Sonoma, într-un mesaj publicat pe contul său de Twitter.

“Sunt aici de 30 de ani şi nu am văzut niciodată o ploaie atât de puternică”, a declarat Brian Gipson, directorul de marketing al hotelului Farmhouse Inn din apropiere de Guerneville, care şi-a evacuat toţi clienţii după ce apele revărsate au inundat parcarea clădirii, aflată la o distanţă de o jumătate de kilometru faţă de albia râului.

Ordinele de evacuare au vizat 24 de localităţi aflate pe o distanţă de 20 de kilometri de-a lungul Russian River.

Nivelul râului a crescut cu peste 13,7 metri miercuri seară, depăşind cu mult cota de inundaţie de 9,8 metri, a precizat Barry Dugan. Meteorologii se aşteaptă totuşi ca nivelul apelor fluviului californian să scadă sub cota de inundaţie până la sfârşitul zilei de joi.

Este cea mai gravă inundaţie produsă de Russian River după anul 1995, când nivelul apelor a crescut cu 14,6 metri, a precizat Carolina Walbrun, meteorolog la National Weather Service. Inundaţia de miercuri a fost provocată ploile abundente aduse de un front atmosferic extrem de umed, care provine din Oceanul Pacific şi a rămas mai multe zile deasupra acestei regiuni din nordul statului american California.

Citește și : Premieră la summitul Trump-Kim: Liderul nord-coreean a vorbit cu reporterii străini

Deocamdată nu au fost raportate decese şi accidentări ale rezidenţilor, a precizat Barry Dugan.

Cele 2.000 de locuinţe şi sedii de firme inundate reprezintă o estimare preliminară. După retragerea apelor, autorităţile intenţionează să permită rezidenţilor evacuaţi să se întoarcă la locuinţele lor pentru a evalua pagubele.

Oficialii din comitatul Sonoma au cerut guvernatorului statului California, Gavin Newsom, să declare starea de urgenţă în regiunile afectate de inundaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

FOTO/ Bărbat bătut cu picioarele și jefuit în stradă, la Leova

FOTO/ Bărbat bătut cu picioarele și jefuit în stradă, la Leova Un bărbat din raionul Leova susține că ar fi fost bătut de un grup...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

FOTO/ Un artefact arheologic vechi de circa 4 500 de ani a fost descoperit în raionul Slobozia

FOTO/ Un artefact arheologic vechi de circa 4 500 de ani a fost descoperit în raionul Slobozia Arheologii au descoperit un artefact rar din piatră...

Peste 1400 de refugiați și-au găsit de lucru în Republica Moldova. În ce domeniu activează cei mai mulți

Peste 1400 de refugiați și-au găsit de lucru în Republica Moldova. În ce domeniu activează cei mai mulți De la începutul războiului în Ucraina și...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.