Mii de hectare de culturi şi vegetaţie au fost devastate de incendiile din Franţa

Publicat:

Incendiile au mistuit, joi, mai multe mii de hectare de culturi şi vegetaţie din mai multe regiuni franceze, sub efectul conjugat al caniculei şi secetei, au indicat autorităţile locale şi pompierii, citaţi vineri de AFP, potrivit agerpres.

Cele mai afectate regiuni sunt Normandia, celebră pentru pajiştile sale verzi, zone din centrul şi nordul ţării şi Lorena, în est.



Citeşte şi: Boris Johnson promite că va angaja 20.000 de poliţişti

“Este o situaţie inedită în departamentul Loiret”, a declarat pentru AFP Ludovic Pierrat, secretar general adjunct al prefecturii. “Am prevăzut incendii, însă nu de această amploare”, a adăugat oficialul.

Până joi, în jurul orei 20:00, circa 500 de hectare de culturi şi 100 de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări, zonele afectate incendii întinzându-se uneori la 2 kilometri, potrivit prefecturii.

“În condiţiile cumulate de secetă şi căldură, cea mai mică scânteie cauzează un incendiu”, a indicat Pierrat.

Patru case au fost, de asemenea, arse, fără a fi înregistrate victime, iar 250 de pompieri au fost mobilizaţi pentru stingerea flăcărilor.

În departamentul Eure (nord-vest), unde temperaturile au depăşit la nivel local 42 de grade Celsius, “aproape 800 de hectare au ars după ora 13:00”, a indicat prefectura într-un comunicat.

Incendiile au izbucnit, de asemenea, în departamentul Eure-et-Loir (nord-vest), unde au fost afectate 1.170 de hectare, iar 269 de pompieri au fost mobilizaţi, potrivit prefecturii. Circulaţia pe autostrada din regiune a fost suspendată după-amiaza.

Citeşte şi: Austria emite mandat de arestare pe numele unui SPION rus

“Canicula, chiar dacă nu este cauza, înrăutăţeşte în mod evident situaţia. Plantele se usucă în ritm alert”, a indicat un specialist citat de AFP.

La Paris s-au înregistrat joi 42,4 grade Celsius, măsurate la ora 15:20 (13:20 GMT) la staţia meteo Paris-Montsouris, valori care au doborât recordul istoric de căldură stabilit în urmă cu 70 de ani, a precizat pentru AFP Météo-France.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.