X

Mii de indieni au fost evacuaţi din satele inundate de Gange

Mii de persoane au fost evacuate din câteva sute de sate inundate de apele în creştere ale fluviului Gange în cel mai populat stat din India, Uttar Pradesh (nord), relatează AFP, potrivit agerpres.

Nivelul fluviului a crescut cu doi metri peste cel normal, după câteva zile de ploi torenţiale, în Allahabad şi împrejurimile sale, în statul Uttar Pradesh.

Citeşte şi: Noua Zeelandă îşi redeschide frontierele în 2022 persoanelor vaccinate din ţări cu risc scăzut – Black News

Peste 600 de sate inundate, cu drumuri impracticabile, au fost izolate de restul lumii. 225 de ambarcaţiuni au fost trimise în regiune pentru a ajuta persoanele refugiate pe acoperişuri şi la etajele superioare ale caselor lor, a declarat M.P. Singh, un oficial din districtul Allahabad, estimând că 4.500 de persoane au fost salvate.

În Varanasi, un oraş sacru pentru hinduşi situat la aproximativ o sută de kilometri în aval de Gange, 80 de ghaturi (docuri utilizate pentru ceremoniile funerare hinduse) au fost închise. În mod normal, sute de incinerări au loc în fiecare zi pe ghaturile deschise 24 de ore din 24.

Citește și : Anticiclonul ‘Lucifer’ lovește puternic Italia cu temperaturi record de 48,8 grade Celsius

Fluviul a depăşit cu un metru nivelul său considerat periculos în Varanasi, unde au fost salvaţi mii de oameni, a declarat Sanjay Kumar, un oficial local.

Guvernul din Uttar Pradesh a declarat că au fost înfiinţate 940 de adăposturi pentru a găzdui victimele inundaţiilor cărora le-au fost distribuite alimente.

De la începutul sezonului musonic în iunie, sute de oameni şi-au pierdut viaţa în India, mai ales în statele puternic afectate Maharashtra şi Bengalul de Vest.

Tags: AllahabadBengalul de VestGangeIndiainundatiiMaharashtraSanjay KumarUttar PradeshVaranasi
Categorii: Știrile zilei