Mii de migranți din centre de detenţie libiene trebuie evacuaţi în Europa ‘cât mai curând posibil’ (MSF)

Publicat:

Aproape 6000 de migranţi care se află în prezent în centre de detenţie din Libia trebuie evacuaţi în Europa “cât mai curând posibil”, a îndemnat marţi organizaţia caritabilă Medici fără frontiere (MSF), transmite dpa, potrivit agerpres.

Organizaţiile pentru drepturile omului au documentat numeroase cazuri de abuz şi tortură în centrele de detenţie pentru migranţi din Libia, iar ofensiva lansată în aprilie asupra capitalei libiene Tripoli a înrăutăţit situaţia.


Citește și : Phenianul avertizează Washingtonul : ‘Răbdarea noastră are o limită’

Directorul misiunii MSF din Libia, Sam Turner, a explicat într-o conferinţă de presă la Roma că în Libia “nu există locuri sigure unde pot fi duşi aceşti migranţi şi refugiaţi pentru a-i îndepărta de riscul conflictului”.

“De aceea facem apel urgent la evacuarea lor umanitară”, a spus Turner, adresându-se guvernelor din Uniunea Europeană.

La rândul său, şeful misiunii MSF la Misrata şi Khoms, Julien Raickman, a notat că situaţia continuă să fie “foarte, foarte îngrijorătoare şi trebuie să înceteze cât mai curând posibil”. “Această suferinţă umană este prea mare”, a adăugat el.

MSF a cerut totodată statelor Uniunii Europene să nu mai acorde sprijin gărzii de coastă libiene, care interceptează migranţi pe mare şi îi trimite înapoi în centre de detenţie.

Sam Turner a menţionat că cei 5500-5800 de migranţi care trebuie salvaţi de la detenţie nu reprezintă mai mult de circa 1% din totalul estimat al străinilor din Libia.

Citește și : Autoritățile cipriote au descoperit cadavrul celei de-a 6-a presupuse victime a unui ‘ucigaş în serie’

În faţa previzibilelor preocupări europene privind riscul unui val de solicitanţi de azil din Libia, responsabilul MSF a subliniat că marea majoritate a migranţilor care trăiesc în această ţară nu au planuri de a emigra în Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.