Mii de migranţi din Honduras, blocaţi la frontiera dintre Guatemala şi Mexic

Publicat:

Mii de migranţi sperau sâmbătă ca autorităţile mexicane să le permită să-şi continue drumul către Statele Unite, după ce au petrecut noaptea blocaţi pe un pod, la frontiera dintre Guatemala şi Mexic, relatează AFP, potrivit News.ro .

Bărbaţi, femei şi copii, majoritatea din Honduras, de unde fug din calea violenţei şi sărăciei, au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în condiţii foarte precare, în spatele unui grilaj metalic la care erau mobilizaţi aproximativ 200 de poliţişti mexicani antirevoltă.


Citește și : Aliaţii Riadului îşi exprimă susţinerea faţă de felul în care Arabia Saudită a gestionat cazul jurnalistului Khashoggi

”Există persoane foarte agresive, care nu mai au răbdare”, avertizează Gina, o studentă din Honduras, în vârstă de 21 de ani, în contextul în care circulă tot felul de zvonuri despre intenţia grupului de migranţi de a trece cu forţa.

Migranţii au luat cu asalt, vineri, o barieră metalică la un post de frontieră din Guatemala, după care au înaintat până la podul de la frontieră, unde au fost blocaţi.

Medici din cadrul Marinei mexicane îngrijeau – prin grilaj – rănile mai multora dintre migranţi, în urma unor ciocniri, vineri, şi victime ale dezhidratării.

Într-o atmosferă tot mai tensionată, câţiva migranţi au încercat să intre în dialog cu comandantul mexican.

”Suntem muncitori, nu delincvenţi”, i-a strigat unul dintre ei.

”Dacă vă organizaţi, veţi putea trece pentru ca să vă acordăm un document, pentru ca să rămâneţi în ţară să munciţi, însă dacă vă bateţi sau încercaţi să forţaţi poarta, nu veţi trece”, le-a replicat gradatul.

Aproximativ 4.000 de migranţi au plecat, în urmă cu o săptămână, de la Sula, în nordul Hondurasului, în urma unui apel pe reţele de socializare, cu scopul de a încerca să ajungă în Statele Unite, şi nu în grupuri mici, aşa cum se întâmplă de obicei, pentru a se susţine şi proteja unii pe alţii. Ei au circulat pe jos sau cu autobuzul până la frontiera gutemaleză.

Însă, în faţa situaţiei de la frontiera mexicană, câteva zeci de migranţi au hotărât să se întoarcă în ţara lor, la bordul unor autobuze furnizate de către Guvernul guatemalez, în urma unui acord cu Hondurasul, a constatat AFP.

”Este mai bine să ne întoarcem. Este foarte dur, este multă dezordine”, comentează Byron, în vârstă de 25 de ani, în timp ce aştepta să urce în autobuz.

Citește și : O reuniune reuniune la nivel înalt Trump-Kim, cel mai probabil la începutul anului viitor (înaltă oficialitate americană)

Potrivit unui poliţist, aproximativ 220 de migranţi din Honduras au preferat să se întoarcă acasă, iar alţi 130, aflaţi într-un refugiu, se pregăteau să facă la fel.

Alţii încearcă să traverseze fluviul, pentru a ajunge pe malul mexican, la bordul unor ambaracţiuni.

”Mexicul nu va permite intrarea neregulată pe teritoriul său şi, cu atât mai puţin, în mod violent”, a avertizat preşedintele mexican Enrique Pena Nieto, într-un mesaj video, catalogând situaţia drept ”inedită”.

”FOARTE DUR”

Cea mai mare parte a migranţilor îl acuză pe preşedintele Hondurasului Juan Orlando Hernandez că nu soluţionează problemele sociale, aflate la originea acestor migraţii.

Preşedintele hondurian urma să discute situaţia sâmbătă, în Guatemala, cu omologul său Jimmy Morales.

Sute de persoane au defilat vineri la Tegucigalpa, capitala Hondurasului, în semn de susţinere faţă de ”caravană”.

”Cer Guvernului (mexican) să respecte dreptuile umane ale migranţilor”, şi-a exprimat nemulţumirea pe reţele de socializare Alejandro Solalinde, un preot mexican, un apărător al migranţilor fără documente, care cere deschiderea frontierei mexicane.

Joi, preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu închiderea frontierei cu Mexicul, în cazul în care autorităţile mexicane nu blochează înaintarea migranţilor.

”Trebuie, în termenii cei mai fermi, să cer Mexicului să oprească acest marş. Dacă Mexicul nu reuşeşte, voi cere armatei SĂ NE ÎNCHIDĂ FRONTIERA DE SUD”, a scris preşedintele amrican pe Twitter.

Hondurasul este considerat una dintre ţările cele mai violente din lume, cu o rată anuală de 43 de omucideri la 100.000 de locuitori. La fel ca în Gutemala şi Slavador, ganguri fac teroarea să domnească în ţară, unde 68% dintre cei nouă milioane de locuitori trăiesc sub pragul sărăciei.

Peste 500.000 de persoane traversează anual în mod ilegal sudul Mexicului în încercarea de a ajunge apoi în Staele Unite, potrivit unor date de la ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Una dintre cele mai populare cântăreţe din Grecia a suferit un accident vascular cerebral în timpul unui concert

Una dintre cele mai populare cântăreţe din Grecia a suferit un accident vascular cerebral în timpul unui concert Una dintre cele mai populare cântăreţe din...

Germania, pregătită să devină ‘un pilon central’ al apărării europene

Germania, pregătită să devină 'un pilon central' al apărării europene Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat joi, la Vilnius, că ţara sa este...

Google începe să îi avertizeze pe utilizatori despre recenziile false de pe Maps

Google începe să îi avertizeze pe utilizatori despre recenziile false de pe Maps  Google introduce avertismente pentru locurile cu recenzii false, o noutate binevenită pentru...

Melania Trump a vorbit despre tentativele de asasinat asupra soțului ei

Melania Trump a vorbit despre tentativele de asasinat asupra soțului ei Melania Trump a discutat despre tentativele de asasinat asupra soțului său, într-un interviu rar,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.