Mii de nord-coreeni s-au adunat în Piaţa Kim Ir Sen din Phenian

Publicat:

Mii de nord-coreeni s-au adunat luni, în Piaţa Kim Ir Sen din Phenian pentru a-şi exprima susţinerea faţă de guvern şi, spre deosebire de parada militară care a avut loc cu două zile înainte, toţi participanţii purtau mască, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Această manifestaţie a fost organizată de autorităţi pentru a marca începutul “campaniei de 80 de zile”, o mobilizare masivă menită să relanseze economia aflată în dificultate, înainte de desfăşurarea, în ianuarie, a unui congres excepţional al partidului comunist la putere.


Citește și: Un gigant farma OPREȘTE testarea unui vaccin anti-COVID

Apelul la o astfel de mobilizare, care se traduce prin ore lungi de muncă şi sarcini suplimentare, este curent în Coreea de Nord odată cu apropierea marilor evenimente.

Soldaţii, muncitorii şi studenţii adunaţi luni purtau cu toţii mască, agitând pancarte pe care se putea citi “Să urmăm paşii liderului nostru drag, tovarăşul Kim Jong Un”.

Contrastul era izbitor în raport cu parada militară uriaşă care a avut loc sâmbătă cu ocazia celei de-a 75-a aniversări de la fondarea Partidului Muncitoresc Coreean. În timpul acestui eveniment, nici Kim, nici alţi participanţi nu aveau faţa acoperită.

În timpul paradei militare, în cadrul căreia regimul nord-coreean a expus cele mai mari rachete intercontinentale ale sale, Kim Jong Un a dat asigurări că în ţara sa “nu există nicio persoană” infectată cu noul tip de coronavirus şi le-a mulţumit locuitorilor care s-au menţinut sănătoşi.

Phenianul şi-a închis frontierele în ianuarie pentru a împiedica răspândirea epidemiei izbucnite la vecinul său chinez.

Duminică aceasta, Kim şi alţi responsabili nord-coreeni au fost fotografiaţi cu feţele neacoperite de mască în timp ce asistau la un eveniment de propagandă. La rândul lor, spectatorii aveau feţele acoperite.

Citește și: Cehia impune noi restricții

Aniversarea partidului a intervenit într-un context intern foarte dificil, atât din cauza impactului pandemiei, cât şi a unei serii de taifunuri ce au afectat puternic această ţară deja lovită de sancţiuni drastice.

Vicepreşedintele Comisiei pentru Afaceri de Stat, Pak Pong Ju, a declarat că următoarele 80 de zile vor fi “cruciale pentru progresul revoluţionar”, potrivit cotidianului oficial nord-coreean Rodong Sinmun. “Dacă vom pierde această ocazie şi ne vom întârzia progresul, ne-am putea confrunta cu teribile şi numeroase provocări”, a subliniat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cum se mai ‘simte’ cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024?

Cum se mai 'simte' cafeaua noastră cea de toate zilele în 2024? Pe 1 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Cafelei. E – la fel ca...

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei

Bombă de o tonă din Al Doilea Război Mondial, găsită în sudul Budapestei O bombă de producţie americană din Al Doilea Război Mondial, cu greutatea...

Copii, bolnavi sau răniți în raidurile israeliene din Gaza, tratați în spitale din România

Copii, bolnavi sau răniți în raidurile israeliene din Gaza, tratați în spitale din România România primește răniți și bolnavi palestinieni, într-o misiune internațională de evacuare...

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk

Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, în provincia estică Doneţk Trupele ruse au ajuns în centrul oraşului Vuhledar, un avanpost al armatei ucrainene...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.