X

Mii de sirieni au manifestat la Idlib pentru a marca 12 ani de la revolta antiregim

Mii de sirieni au manifestat miercuri în oraşul Idlib pentru a marca 12 ani de la primele proteste împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad în 2011 şi pentru a-şi exprima refuzul faţă de orice “normalizare” cu Damascul, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reprimarea brutală a acestei revolte în siajul ‘Primăverii Arabe’ a declanşat un război civil sângeros, care a devenit tot mai complex odată cu implicarea mai multor actori de-a lungul anilor şi a dus la izolarea lui Bashar al-Assad pe plan diplomatic.

Citește și : SUA şi Rusia au versiuni contradictorii despre doborârea dronei americane în Marea Neagră

Conflictul a intrat miercuri în al 13-lea an şi a lăsat în urmă până acum 500.000 de morţi, milioane de refugiaţi şi o criză economică profundă. Ţara a fost de asemenea puternic afectată de seismul de la 6 februarie care a lovit şi Turcia vecină.

Între timp, preşedintele Assad efectuează o vizită oficială la Moscova, care a oferit un sprijin militar decisiv armatei siriene în război, în timp ce la Idlib (nord-vest), ultima enclavă rezistentă în faţa regimului său în ciuda anilor de ofensive sângeroase susţinute de Rusia, mii de manifestanţi au arborat drapele şi banderole ale opoziţiei siriene.

“Poporul cere căderea regimului” sau “Libertate şi demnitate pentru toţi sirienii” erau două dintre mesajele care se putea citi pe bannerele de pe faţada unei clădiri din piaţa principală a oraşului.

Regiunile care nu se află sub controlul Damascului în nordul Siriei numără în prezent peste patru milioane de locuitori, dintre care cel puţin jumătate sunt strămutaţi.

Citește și : Ucraina acuză Rusia că vrea să ‘extindă’ conflictul

Tags: bashar al assaddamascIdlibmoscovarazboi
Categorii: Sinteze