Mii de sud-coreeni care lucrează pentru armata americană, trimişi în concediu fără plată

Publicat:

Circa 4.000 de sud-coreeni care lucrează pentru armata americană sunt în concediu fără plată începând de miercuri, în urma unui conflict între Seul şi Washington pe tema finanţării forţelor americane, informează AFP, potrivit agerpres.

Aproximativ 28.500 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Coreea de Sud pentru a o proteja de Coreea de Nord, dotată cu arme nucleare, notează AFP.


Citeşte şi: Trump: ‘Următoarele două săptămâni foarte, foarte dificile!’

Relaţiile dintre cei doi aliaţi s-au tensionat după ce Washingtonul a cerut Seulului să plătească 1 miliard de dolari suplimentari pentru a acoperi costurile acestei prezenţe militare.

Într-o primă fază, administraţia americană a cerut 5 miliarde de dolari (4,53 de miliarde de euro) pe an, de cinci ori mai mult decât suma deja alocată de Seul. Autorităţile americane afirmă că de atunci au făcut “compromisuri” asupra acestor cifre. Totuşi, şapte serii de negocieri, dintre care cea mai recentă la mijlocul lui martie, nu au permis ajungerea la un acord.

Precedentul acord de finanţare a expirat la sfârşitul lui decembrie.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în SUA

Forţele Americane din Coreea de Sud (USFK) au anunţat luna trecută că se văd nevoite să-i trimită pe salariaţii sud-coreeni în concediu fără plată începând din 1 aprilie, din lipsă de fonduri pentru plata salariilor.

“Este o zi tristă pentru noi… este de neimaginat… sfâşietor”, a subliniat miercuri, într-un comunicat, Robert Abrams, comandantul USFK. “Ei (angajaţii sud-coreeni) sunt esenţiali pentru misiunea noastră”, a adăugat el.

Această măsură se aplică deocamdată la aproape jumătate dintre cei circa 9.000 de angajaţi sud-coreeni care lucrează pentru USFK. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în Moldova: Peste 200 de infecții noi în perioada 8-14 iulie

Creștere semnificativă a cazurilor de COVID-19 în Moldova: Peste 200 de infecții noi în perioada 8-14 iulie De la începutul lunii iulie, au fost înegistrate...

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi

Parlamentul se întrunește în ședință plenară. Ce subiecte sunt pe ordinea de zi Parlamentul se convoacă joi, 18 iulie în ședința plenară. Pe ordinea de...

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei

Restricții pentru toți operatorii de transport de mare tonaj din cauza caniculei În contextul prelungirii Codului Galben și Portocaliu de caniculă, Agenția Națională Transport Auto...

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată

Unde a ajuns reforma spitalelor la un an și jumătate după ce a fost inițiată La un an și jumătate după ce a fost inițiată...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.