Mii de oameni EVACUAŢI din cauza erupţiei unui vulcan în Bali – FOTO

Publicat:

Mii de locuitori din insula indoneziană Bali au fost evacuaţi din zonele aflate în vecinătatea unui vulcan activ care a produs mişcări telurice şi a acoperit cu nori de fum această populară zonă turistică, au declarat autorităţile vineri, informează Reuters, conform agerpres.

Alerta declanşată pentru vulcanul Mount Agung, din estul Bali, a fost de nivelul 3, penultimul nivel, iar autorităţile au avertizat turiştii şi localnicii să nu campeze sau să pornească în drumeţii pe o rază de 6 km în zona craterului.


”Activitatea vulcanică rămâne ridicată şi sunt indicii că magma se ridică la suprafaţă şi provoacă mişcări telurice”, a spus Sutopo Purwo Nugroho, de la Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă.

”Toate activităţile publice din zona indicată ar trebui sistate în eventualitatea unei erupţii”, a precizat Nugroho.

Citeşte şi: Reacție fără precedent al lui Kim Jong-Un: Trump este un deranjat mintal!. Declarațiile lui arată că am ales calea corectă!

Cu toate acestea, activitatea pe aeroportul internaţional din Bali se desfăşoară în condiţii normale, iar agenţiile de turism nu au fost afectate.

Aproape 6.000 de persoane au fost evacuate până în prezent, iar numărul va creşte, potrivit estimărilor autorităţilor.

Unii dintre locuitorii de la baza vulcanului Mount Agung au fost reticenţi la idee de a-şi părăsi locuinţele.

”Sunt aici cu soţul meu. trebuie să hrănim animalele, aşa că acesta va fi primul lucru pe care îl vom face”, spune unul dintre localnici pentru postul de televiziune tvOne.

Citeşte şi: Curtea Constituţională spaniolă a stabilit amenzi COLOSALE pentru organizatorii referendumului de independenţă din Catalonia

În timp ce îşi fac bagajele pentru evacuare, locuitorii se opresc să privească norii de fum alb care se ridică din craterul aflat la aproximativ 3.000 de metri peste nivelul mării.

Reuters

Indonezia se întinde peste Inelul de Foc al Pacificului, la intersecţia mai multor plăci tectonice, iar aici se produce 90% din activitatea seismică a lumii, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Indonezia este ţara cu cei mai mulţi vulcani activi din lume, peste 130.

Erupţiile vulcanului Mount Agung din anii 1963 şi 1964 au provocat moartea a peste 1.000 de persoane şi rănirea a câteva sute.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA)

Dezastru pentru Rusia: În Ucraina a pierdut mai mulți soldați decât în al Doilea Război Mondial (Raport SUA) Între 462.000 și 728.000 de soldați ruși...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

VIDEO – Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona

Sărbătoarea de San Fermin a început la Pamplona Cu o maree umană în alb şi roşu, oraşul Pamplona, din Nordul Spaniei, a deschis sâmbătă cele...

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi

Un nou studiu demonstrează legătura dintre aerul poluat din copilărie și bronşita la adulţi Un studiu vine cu noi informaţii cu privire la legătura dintre...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.