X

Mii de persoane strămutate se întorc la locuinţele lor după acordul din sudul Siriei

Mii de persoane strămutate în sudul Siriei au luat drumul sâmbătă spre locuinţele lor după anunţul privind un acord între regim şi rebeli, constrânşi să cedeze în provincia Deraa în faţa unei ofensive devastatoare a trupelor Damascului, relatează AFP, conform agerpres.

La capătul a două săptămâni de bombardamente aeriene sângeroase, un acord de armistiţiu a fost convenit vineri seară, rezultat al unor negocieri intense între Moscova – aliată a regimului lui Bashar al-Assad – şi grupurile de insurgenţi care controlează Deraa.

Citește și : Două explozii urmate de schimburi de focuri au avut loc în capitala somaleză Mogadiscio

Iniţiativa este o nouă lovitură pentru rebeliunea anti-Assad, incapabilă să reziste în faţa puterii regimului: datorită sprijinului militar din partea aliaţilor săi fermi, în frunte cu Rusia şi Iran, regimul de la Damasc controlează deja peste 60% din această ţară aflată în război începând din 2011.

În provincia Deraa, ostilităţile lansate la 19 iunie s-au soldat cu cel puţin 325.000 de persoane strămutate, conform ONU, dintre care o mare parte s-au instalat în apropiere de frontiera cu Iordania sau de linia de demarcaţie de pe Platoul Golan, ocupat în majoritate de Israel.

Începând de vineri seară, “mii de persoane strămutate au început să părăsească frontiera cu Iordania pentru a se întoarce în satele lor, în sud-estul provinciei”, a precizat pentru AFP Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Citește și : Papa Francisc va participa la o rugăciune între Apus şi Răsărit

“Peste 20.000 de persoane strămutate s-au întors în 12 sate şi localităţi”, a precizat el, adăugând că fluxul continuă să crească.

Tags: acordbashar al assaddamascDeraamoscovarebeliregim
Categorii: Sinteze