
Secretarul de stat al MAE, Valeriu Mija, a avut o întrevedere cu secretarul general al Ministerului Apărării al Republicii Austria, Arnold Kammel. La discuții a participat și ambasadoarea Austriei în Republica Moldova, Stella Avallone.
Citește și: Chișinăuienii sunt îndemnați să opteze pentru transportul public în contextul alertei meteo
Oficialii au abordat prioritățile comune de cooperare, precum și acțiunile interministeriale menite să consolideze conlucrarea în domeniul apărării și securității. A fost discutată situația actuală în Republica Moldova în contextul viitoarelor alegeri parlamentare. De asemenea, a fost subliniat sprijinul constant și ferm al Austriei în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Totodată, a fost apreciată colaborarea activă dintre cele două state în cadrul organizațiilor și platformelor internaționale.
Interlocutorii au subliniat importanța aprofundării cooperării bilaterale, inclusiv prin dinamizarea contactelor la nivel guvernamental. În acest context, a fost menționată întrevederea recentă dintre ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin și a omologului său austriac, Gerhard Karner, desfășurată la 13 iunie la Luxemburg (în marja JHA Council).
Totodată, a fost salutată continuarea proiectelor menite să contribuie la modernizarea Republicii Moldova în parcursul său european. Un exemplu în acest sens este colegiul cu profil electronic și IT, planificat pentru a fi inaugurat la 1 septembrie, care face parte din rețeaua școlilor austriece în străinătate (Österreichische Auslandsschule – ÖAS). Instituția, cu predare în limba germană, își propune să ofere o educație de calitate, facilitând integrarea socio-economică și apropierea de standardele europene.
Secretarul de stat Valeriu Mija l-a invitat pe Arnold Kammel să participe la următoarea ediție a Moldova Security Forum, care se va desfășura la Chișinău și a transmis deschiderea autorităților de a dezvolta în continuare parteneriatul bilateral, inclusiv prin extinderea numărului de proiecte și expertize în diferite domenii de securitate, cum ar fi reziliența națională, IT și digitalizarea, securitatea cibernetică, comunicare strategică și cultura de securitate.
This post was last modified on 17/07/2025 15:48 15:48