Mijloacele de transport din regiunea transnistreană vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârşitul lui 2026

Publicat:

Mijloacele de transport din regiunea transnistreană vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârşitul lui 2026

Mijloacele de transport din regiunea transnistreană vor putea fi înmatriculate cu numere neutre până la sfârşitul lui 2026. Un proiect de lege ce prevede extinderea acestui termen a fost votat în a doua lectură de Parlamentul de la Chişinău.

Cetățenii vor beneficia, în continuare, de mecanismul de documentare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană cu numere de înmatriculare neutre și vor putea accede în traficul internațional, potrivit tvrmoldova.md.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În această catregorie nu intră, însă, autovehiculele folosite în activitate comercială. Un avantaj al numerelor neutre este că autoritățile vor putea verifica prin sistemul internațional de drept dacă maşinile sunt pierdute sau furate.

Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise de Agenția Servicii Publice în orașele Tiraspol sau Râbnița au fost luate la evidență peste 10 mii de vehicule.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă la JO de la Paris, divulgate în social media

Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă la JO de la Paris, divulgate în social media Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă...

VIDEO – Trump creează confuzie după ce le spune creştinilor să voteze: ‘Vom rezolva totul atât de bine, încât nu va mai trebui să...

VIDEO - Trump creează confuzie după ce le spune creştinilor să voteze: 'Vom rezolva totul atât de bine, încât nu va mai trebui să...

Cel mai mare incendiu de vegetaţie din California se extinde rapid, după ce a fost declanşat de un bărbat care a împins într-o râpă...

Cel mai mare incendiu de vegetaţie din California se extinde rapid, după ce a fost declanşat de un bărbat care a împins într-o râpă...

Coreea de Nord promite ‘distrugerea totală’ a inamicului, la aniversarea războiului coreean

Coreea de Nord promite 'distrugerea totală' a inamicului, la aniversarea războiului coreean Coreea de Nord a promis să îşi ”distrugă complet” duşmanii în caz de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.