Mike Pompeo a fost primit cu discreţie la Paris

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a angajat luni într-un demers mai puţin obişnuit atunci când l-a primit pe şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, în contextul în care Donald Trump încă nu şi-a recunoscut înfrângerea, informează AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele francez s-a întâlnit cu secretarul de stat în prima parte a zilei de luni la Palatul Elysée, departe de camere video şi de microfoane. Macron s-a alăturat reuniunii dintre Mike Pompeo şi omologul său francez Jean-Yves Le Drian, care discutaseră anterior timp de 45 de minute, potrivit unei surse diplomatice franceze.


Citeşte şi: Bulgaria BLOCHEAZĂ aderarea la UE a Macedoniei de Nord

Executivul francez a menţionat că Mike Pompeo a fost primit la solicitarea sa,”în deplină transparenţă” cu echipa lui Joe Biden, chiar în ziua în care Parisul şi Berlinul au cerut împreună într-un articol o reformulare a relaţiei transatlanice cu ocazia schimbării administraţiei de la Washington.

“Vizită de curtoazie” din perspectiva Palatului Elysée,”de lucru” pentru Quai d’Orsay.

Nu există informaţii publice dacă în cadrul întrevederilor s-a discutat despre situaţia politică din SUA, în contextul în care preşedintele Macron a fost printre primii şefi de stat care l-au felicitat pe democratul Joe Biden pentru alegerea sa în scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie.

Mike Pompeo, care înaintea începerii turneului ce îl va purta prin Europa şi Orientul Mijlociu şi în care Parisul a fost prima oprire, a refuzat să recunoască victoria lui Joe Biden şi s-a exprimat categoric în timpul vizitei în Franţa.

“Procesul de tranziţie va funcţiona şi ne vom onora obligaţiile interne şi externe”, a asigurat Pompeo într-un interviu acordat cotidianului francez Le Figaro, în care a menţionat că acţiunile în justiţie lansate de Donald Trump nu fac decât să “întărească instituţiile” americane şi că este important să se demonstreze că numărarea voturilor a fost “realizată corect”.

Înaintea începerii turneului, secretarul de stat american a promis o “tranziţie lină către o a doua administraţie Trump” şi a criticat liderii străini care au luat deja contactul cu Joe Biden.

Dincolo de aceste două realităţi paralele ce parazitează diplomaţia americană, subiectele dificile nu au lipsit de pe agenda discuţiilor, dar Parisul şi Washingtonul au manifestat aceeaşi fermitate în privinţa gestionării relaţiei cu Turcia.

“Eu şi preşedintele Macron am petrecut mult timp discutând despre acţiunile recente ale Turciei şi am convenit că sunt foarte agresive”, a declarat Mike Pompeo pentru Le Figaro, care a făcut apel ca “Europa şi SUA să colaboreze pentru a-l convinge pe (preşedintele Recep Tayyip) Erdogan că astfel de acţiuni nu sunt în interesul poporului său”.

Mike Pompeo a insistat, la fel ca şi interlocutorii săi, asupra necesităţii “unităţii” transatlantice, marcată de abuzuri în perioada mandatului preşedintelui Donald Trump.

AFP aminteşte că la începutul lunii decembrie va avea loc o reuniune a miniştrilor de externe şi ai apărării din statele membre NATO.

Citeşte şi: Germania şi Franţa vor un New Deal european cu SUA

Într-un articol comun publicat luni, miniştrii apărării francez şi german l-au invitat pe Joe Biden să consolideze unitatea transatlantică, inclusiv în dosarul nuclear iranian dar şi în relaţia cu Turcia, ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice.

După ce a petrecut sfârşitul de săptămână în privat cu soţia sa Susan la Paris, luni dimineaţă Mike Pompeo a adus un omagiu victimelor recentelor atacuri teroriste din Franţa prin depunerea unei coroane de flori în faţa unei statui din grădinile complexului de clădiri Hotel des Invalides.

După Franţa, secretarul de stat s-a îndreptat spre Turcia, unde nu urmează să să se întâlnească cu lideri politici. Turneul va continua apoi în Georgia, Israel şi ţări din Golful Persic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Guvernatorul statului Pennsylvania, favorit pentru a face echipă cu Kamala Harris ca vicepreședinte

Guvernatorul statului Pennsylvania, favorit pentru a face echipă cu Kamala Harris ca vicepreședinte Surse de la Casa Albă și din Partidul Democrat au declarat pentru...

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera alergiană care și-a doborât adversara în 46 de secunde

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera alergiană care și-a doborât adversara în 46 de secunde Imaginile cu pugilista algeriană Imane Khelif au făcut...

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera Imane Khelif? Sportiva algeriană, ținta a numeroase atacuri privind presupusa sa transsexualitate

Ce este hiperandrogenismul, care o afectează pe boxera Imane Khelif? Sportiva algeriană, ținta a numeroase atacuri privind presupusa sa transsexualitate Imaginile cu pugilista algeriană Imane...

Peste 180 de hectare de pădure de la Ungheni vor fi înregistrate în fondul forestier pentru a fi protejate

Peste 180 de hectare de pădure de la Ungheni vor fi înregistrate în fondul forestier pentru a fi protejate Primăria satului Rădenii Vechi, din raionul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.