X

Mike Pompeo ,directorul CIA, preocupat în legătură cu comportamentul tot mai ameninţător al Teheranului în Irak

Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, Mike Pompeo, a afirmat că i-a trimis o scrisoare generalului iranian Qassem Soleimani şi liderilor Iranului în care îşi exprimă preocuparea în legătură cu comportamentul tot mai ameninţător al Teheranului în Irak, relatează agerpres .

Luând cuvântul sâmbătă în cadrul unei reuniuni a ”Reagan National Defense Forum”, desfăşurată în sudul Californiei, Pompeo a precizat că a trimis scrisoarea după ce înaltul comandant militar iranian a indicat că forţele aflate sub controlul său ar putea ataca forţele americane din Irak. El nu a specificat data.

”Ceea ce noi am comunicat în scrisoare este că îi vom ţine responsabili, pe el şi Iranul, pentru orice atac împotriva intereselor americane în Irak întreprins de forţele aflate sub controlul lor”, a declarat Pompeo în cadrul reuniunii.

Citește și : HR McMaster : Potenţialul unui război cu Coreea de Nord creşte în fiecare zi

”Vrem să ne asigurăm că el (generalul Soleimani) şi conducerea din Iran au înţeles aceasta într-un mod foarte clar”, a adăugat directorul CIA.

Generalul Soleimani, care este comandantul pentru operaţiuni în străinătate ale Gardienilor Revoluţiei, corpul de elită al regimului din Iran, a refuzat să deschidă scrisoarea, potrivit lui Pompeo, care a preluat conducerea CIA în ianuarie a.c.

Reuters a relatat în octombrie că generalul Soleimani i-a avertizat în mod repetat pe liderii kurzi din nordul Irakului să se retragă din oraşul Kirkuk, bogat în petrol, sau vor fi atacaţi de forţele irakiene şi de combatanţi aliaţi susţinuţi de Iran. El s-a deplasat în Kurdistanul irakian pentru a se întâlni cu lideri kurzi.

Tags: CIAIrakIranMike PompeoQassem SoleimaniSUAteheran
Categorii: Știrile zilei