Mike Pompeo îl compară pe John Bolton cu Edward Snowden

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, l-a comparat luni pe John Bolton, fost consilier apropiat al lui Donald Trump a cărui carte foarte critică la adresa preşedintelui SUA a apărut marţi la vânzare, cu Edward Snowden, fost colaborator al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA, inculpat pentru spionaj, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

“Sincer, informaţiile pe care el le publică fac să apese asupra lui riscuri penale grele”, a atenţionat secretarul de stat american la postul Fox News, cu o zi înainte de apariţia cărţii “The Room Where It Happened”, cronică a 17 luni de şedere a lui John Bolton la Casa Albă.


Citește și: Un militar american pregătea un atac împotriva propriei unități

“Am văzut ce se întâmplă când oameni fac să se scurgă informaţii clasificate, precum (a făcut) Edward Snowden. Ceea ce a făcut John Bolton nu este atât de departe de asta”, a adăugat Pompeo, într-o declaraţie ce suna ca un avertisment.

“Şi chiar dacă decizia de a angaja acţiuni îi revine Departamentului de Justiţie, publicarea de informaţii de acest gen reprezintă o adevărată ameninţare şi o adevărată lovitură pentru SUA”, a spus Mike Pompeo.

Edward Snowden, considerat adesea un avertizor de integritate, este un fost angajat al CIA şi fost colaborator al NSA exilat în Rusia după ce a denunţat în 2013 supravegherea masivă de comunicaţii şi internet în ţara sa. Fostul informatician este inculpat în SUA pentru spionaj şi furt de secrete de stat. El riscă o pedeapsă de până la 30 de ani de închisoare.

Cartea lui John Bolton îi face un portret deloc elogios lui Donald Trump, prezentat ca “incompetent” şi preocupat doar de realegerea sa, chiar în detrimentul securităţii naţionale. Pe scurt, “inapt” să prezideze prima putere mondială, potrivit fostului consilier.

Citește și: Cartea care ‘cutremură’ Casa Albă a fost pusă pe rafturile librăriilor

În ultimele zile, miliardarul american şi tabăra sa, printre care Mike Pompeo, au oscilat între două linii de apărare, denunţând, pe de o parte, o carte plină de minciuni şi, pe de altă parte, o carte care conţine informaţii clasificate drept extrem de sensibile.

Cu toate acestea, guvernului american i s-a respins o acţiune în justiţie prin care încerca să blocheze apariţia cărţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE

Condiții mai bune într-o grădiniță din Edineț: A fost amenajat SmartLab cu sprijinul UE Roboți, podea interactivă, imprimantă și stilouri 3D. De aceste tehnologii beneficiază...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic

Caz șocant la Drochia. Un copil a luat toporul și a tăiat un deget fratelui mai mic Un copil a rămas fără un deget, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.