X

Mike Pompeo: Iranul se află la originea ameninţărilor asupra americanilor din Irak

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a declarat miercuri că Iranul este o ameninţare la adresa misiunii americane din Irak, scrie Reuters, potrivit News.ro .

„Iranul se află la originea ameninţărilor asupra americanilor din Irak. Informaţiile noastre în acest sens sunt solide. Putem să vedem mâna ayatollahului şi a oamenilor lui în susţinerea acestor atacuri asupra Statelor Unite”, a declarat Pompeo.

Citește și : Statele Unite anunţă retragerea din ‘Tratatul de prietenie’ semnat cu Iranul semnat în 1955

Statele Unite au anunţat vineri că îşi vor închide consulatul din oraşul irakian Basra şi vor muta staff-ul de acolo în urma mai multor ameninţări din partea Iranului şi a miliţiilor susţinute de Iran.

Decizia va tensiona şi mai mult relaţiile dintre SUA şi Iran, după ce SUA au impus sancţiuni economice asupra Teheranului, ca urmare a ieşirii americanilor din acordul nuclear cu Iranul.

Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) a dispus miercuri ca Statele Unite să pună capăt sancţiunilor impuse Iranului vizând bunuri ”în scopuri umanitare”, un revers pentru Washington, care a recuzat însă competenţa Curţii în acest caz.

Judecătorii Curţii, cu sediul la Haga, cea mai înaltă instanţă judiciară a ONU, au decis în unanimitate că sancţiunile impuse vizând anumite bunuri constituie o încălcare a unui tratat de prietenie încheiat în 1955 între Iran şi Statele Unite.

Washingtonul a răspuns prin retragerea din acest tratat, lucru care trebuia făcut acum mai mulţi zeci de ani, consideră Pompeo.

Citește și : Mike Pompeo invită talibanii la negocieri cu guvernul de la Kabul

“Suntem dezamăgiţi că Curtea nu a putut recunoaşte că nu are jurisdicţie asupra acestor sancţiuni ale Statelor Unite, care se asigură că îşi protejează interesele de securitate esenţiale”, a declarat el.

Pompeo a adăugat că Statele Unite se vor asigura că furnieazează ajutoare umanitare poporului iranian.

Tags: CIJIrakIranMike PompeoSUAteheran
Categorii: Sinteze