X

Mike Pompeo S-A ANGAJAT la Fox News

Fostul şef al diplomaţiei americane sub preşedinţia lui Donald Trump, Mike Pompeo, a fost angajat de Fox News în calitate de colaborator, a anunţat joi canalul de ştiri preferat al conservatorilor, relatează vineri France Presse, potrivit agerpres.

“Intenţionez să le ofer spectatorilor o privire sinceră şi directă asupra geopoliticii, relaţiilor internaţionale şi politicilor ‘America First’ care au pregătit calea prosperităţii şi securităţii fără precedent în Statele Unite”, a declarat Mike Pompeo într-un comunicat.

Citește și : Merkel și Putin, ÎNGRIJORAȚI de escaladarea tensiunilor din estul Ucrainei

Fostul secretar de stat este “una dintre vocile cele mai recunoscute şi respectate din Statele Unite în ceea ce priveşte politica externă şi problemele de securitate”, a salutat la rândul său Suzanne Scott, CEO al Fox News.

Secretar de stat din aprilie 2018 până în ianuarie în acest an, Pompeo a condus anterior CIA. Unii îl văd ca un posibil candidat pentru Casa Albă la alegerile prezidenţiale din 2024.

Mike Pompeo s-a alăturat recent apelurilor de boicotare a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing şi a susţinut că raportul unor experţi cu privire la originea COVID-19 este “o mascaradă în linie dreaptă” cu “campania de dezinformare” desfăşurată, consideră el, de Partidul Comunist Chinez şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Citește și: Bulgaria își REDESCHIDE școlile

El a condus, de partea americană, confruntarea dintre administraţia Trump şi China.

El a fost unul dintre ultimii care i-au rămas loiali lui Donald Trump şi, la fel ca fostul preşedinte, a manifestat public un dispreţ sincer faţă de mass-media.

În martie, Fox News a angajat-o pe Lara Trump, nora fostului preşedinte republican şi consilier al echipei Trump în ultima campanie prezidenţială. 

Tags: BeijingChinaDonald TrumpFox NewsMike PompeoOrganizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).Partidul Comunist ChinezSuzanne Scott
Categorii: Știrile zilei