Mike Pompeo şi-a anulat vizita la Berlin

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi-a anulat deplasarea programată pentru marţi la Berlin, din cauza unor ‘chestiuni urgente’, a comunicat Departamentul de Stat prin intermediul ambasadei americane în Germania, transmit Reuters, dpa şi AFP, potrivit agerpres.

‘Din nefericire, trebuie să reprogramăm întrevederile de la Berlin din cauza unor chestiuni urgente. Suntem nerăbdători să reprogramăm această serie importantă de întâlniri. Secretarul (de stat) este nerăbdător să vină la Berlin în curând’, a indicat ambasada, citând un purtător de cuvânt la Departamentului de Stat.

Citește și: Ca la turci! Autoritatea electorală decide REPETAREA alegerilor din Istanbul

Mike Pompeo avea programate întrevederi cu cancelarul german Angela Merkel şi cu ministrul de externe, Heiko Maas.

Şeful diplomaţiei americane se află marţi la Rovaniemi, în Finlanda, la reuniunea Consiliului Arctic.

Citește și: Popularitatea lui Trump sare de 45%, o premieră de când a devenit președintele SUA

Nu este clar deocamdată care va fi următoare sa destinaţie.

Tags: Angela MerkelberlingermaniaHeiko MaasMike PompeoSUA
Categorii: Diaspora