Mike Pompeo speră ca vizita lui Bolton la Moscova să se materializeze într-o întâlnire Trump-Putin

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat într-un interviu difuzat sâmbătă că speră ca preconizata vizită la Moscova a consilierului pe probleme de securitate naţională John Bolton să se materializeze într-o întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi omologul său rus Vladimir Putin, informează Reuters, potrivit agerpres.

Într-un interviu acordat vineri editorialistului politic Hugh Hewitt şi difuzat de postul MSNBC, Pompeo a declarat că Bolton intenţionează să efectueze o vizită la Moscova, duminică sau luni.


Citește și : Marea Britanie: Boris Johnson susține ideea unui ‘Brexit complet’

“Şi cred că este posibil ca preşedintele Trump să se întâlnească cu omologul său într-un viitor nu prea îndepărtat ca urmare a acestei întrevederi”, a spus Pompeo. Întrebat dacă Trump ar putea vizita Moscova în această vară, Pompeo a replicat că nu este la curent cu agenda preşedintelui.

Presa rusă a citat Kremlinul care a transmis marţi că nu există planuri pentru o întrevedere între Trump şi Putin înaintea summitului NATO de la Bruxelles din 11-12 iulie şi la care Trump este aşteptat să participe.

Pompeo a declarat că, în discuţiile cu Rusia, SUA “încearcă să găsească teme cu interese suprapuse, dar să protejeze interesele americane atunci când acest lucru nu se întâmplă”. Secretarul de stat al SUA a mai spus că, în cele două convorbiri pe care le-a purtat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, de la preluarea mandatului, în aprilie, şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din SUA şi la comportamentul acestei ţări în Siria şi Ucraina. “Unde există subiecte în care putem găsi un numitor comun, ei bine, cu siguranţă că încercăm să facem acest lucru”, a adăugat el.

Trump şi Putin s-au întâlnit de două ori în marginea unor summituri globale şi au vorbit de cel puţin opt ori la telefon, notează Reuters.

Citește și : Zeci de mii de persoane participă la un miting anti-Brexit la Londra

În interviu, Pompeo a vorbit şi despre Iran, avertizând această ţară să nu încerce să obţină arme nucleare, deoarece va trebui să facă faţă “mâniei întregii lumi”, dar a adăugat că speră că nu va fi niciodată nevoie ca SUA să recurgă la soluţia militară împotriva Teheranului.

Pompeo a mai spus că, indiferent de soarta acordului nuclear cu Iranul, nu este în interesul Teheranului să încerce să obţină arme nucleare. “Sper că înţeleg că, dacă încep să-şi accelereze programul nuclear, mânia întregii lumi va cădea asupra lor”, a insistat Pompeo. “Când spun mânie, nu confundaţi acest lucru cu acţiunea militară. Când spun mânie, mă refer la oprobiul moral şi la puterea economică ce se vor abate asupra lor. Despre asta vorbesc. Nu vorbesc aici despre acţiuni militare. Sper sincer să nu fie niciodată cazul. Nu este în interesul nimănui”, a subliniat Pompeo.

Presat să răspundă dacă SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a împiedica Iranul să obţină arme nucleare, Pompeo a răspuns: “Preşedintele Trump nu a fost ambiguu în declaraţiile sale atunci când a spus că Iranul nu va fi în stare să obţină arma nucleară”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.