Mike Tyson ‘şi-a ieşit din pepeni’ în avion şi ‘a bătut măr’ un pasager

Publicat:

Fostul campion american de box la categoria grea Mike Tyson a agresat un pasager care părea să-l deranjeze la bordul unui avion, provocându-i contuzii la faţă, a anunţat site-ul TMZ, citat de AFP, potrivit agerpres.

Într-un videoclip postat pe reţelele de socializare, “Iron Mike” poate fi văzut lovind un pasager aflat în spatele scaunului său. Incidentul a avut loc miercuri, înaintea unui zbor între San Francisco şi Florida, conform sursei respective.


Citeşte şi: UE sancţionează persoane şi entităţi care au legătură cu programul nord-coreean de înarmare nucleară – Black News

Fostul pugilist, în vârstă de 55 ani, care a dominat categoria grea între anii 1980 şi 1990, ar fi început să lovească pasagerul la câteva minute de la îmbarcare, potrivit unui martor citat de TMZ.

Acelaşi martor precizează că pasagerul din spatele lui Mike Tyson încerca în permanenţă să vorbească cu boxerul într-un mod frenetic. Mike Tyson i-ar fi cerut să se calmeze, în zadar, înainte ca el însuşi să-şi piardă cumpătul şi să se întoarcă pentru a-l lovi. O fotografie a incidentului îl arată pe pasager cu pete de sânge pe tâmplă.

Fostul campion a coborât ulterior din avion în urma incidentului, potrivit TMZ, care susţine că pasagerul a depus plângere.

Contactate de AFP, poliţia din San Francisco, compania aeriană JetBlue şi agenţia care îl reprezintă pe Mike Tyson nu au reacţionat imediat.

Citeşte şi: Militari ucraineni sunt antrenaţi în UK – Black News

Mike Tyson este unul dintre cele mai emblematice personaje din lumea boxului. Cel mai tânăr campion mondial al greilor, în 1986, la 20 de ani şi 4 luni, Tyson a înlănţuit momentele de glorie, reuşind o serie de 37 de victorii fără înfrângere la începutul carierei sale, dar şi derapajele, cu un eşec neaşteptat în 1991 şi un meci tragicomic împotriva lui Evander Holyfield, în 1997.

Tyson a fost, de asemenea, condamnat în 1992 pentru viol, fiind închis timp de aproape trei ani. În 2007, el a recunoscut o dependenţă de cocaină.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.