Milioane de copii din Ucraina au început azi şcoala. Ameninţări cu bombă în mai multe unităţi de învăţământ

Publicat:

Milioane de copii din Ucraina au început azi şcoala. Ameninţări cu bombă în mai multe unităţi de învăţământ

Peste 3,6 milioane de copii ucraineni, dintre care 400.000 sunt refugiaţi în alte ţări, şi-au început vineri noul an şcolar, al doilea de la declanşarea războiului de către Rusia, potrivit cifrelor furnizate de Preşedinţia ucraineană, informează vineri AFP, potrivit agerpres.

În acelaşi timp, poliţia ucraineană a informat vineri că au existat numeroase alerte cu bombă în şcolile din Kiev. “Am primit informaţii privind prezenţa unor bombe în şcolile din Kiev (…) Toate centrele de învăţământ sunt controlate de forţele de poliţie din Kiev”, a anunţat poliţia pe canalul său de Telegram.


Citeşte şi: Imensele crame apropie Moldova de Europa

“Al doilea 1 septembrie de după invazia la scară mare. Ruşii încearcă prin toate mijloacele să ne distrugă naţiunea (…). Naţiunea şi-a păstrat posibilitatea pentru copiii săi de a merge la şcoala ucraineană”, a salutat vineri şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, pe Telegram.

În acest nou an şcolar, “3.623.169 de copii studiază în şcolile noastre”, dintre care 400.000 în străinătate şi care “rămân în sistemul nostru educativ”, a precizat Iermak.

Cursurile se vor desfăşura cu prezenţă fizică pentru 44,9% dintre elevi, de la distanţă pentru 24,4% dintre ei şi în sistem mixt pentru 30,7%, a detaliat el.

Potrivit lui Iermak, 3.750 de şcoli din Ucraina au fost distruse de “rachete şi bombe ruse” de la începutul conflictului, în februarie 2022.

Chiar dacă luptele se dau în estul şi sudul Ucrainei, marile oraşe îndepărtate de linia frontului sunt vizate cu regularitate de atacuri ruse cu rachete sau cu drone explozive.

Kievul a fost chiar miercuri dimineaţa ţinta unui atac “masiv” ce s-a soldat cu doi morţi, atac calificat de către autorităţile militare locale drept cel mai important din primăvară încoace.

Milioane de copii din Ucraina au început azi şcoala. Ameninţări cu bombă în mai multe unităţi de învăţământ

În unele oraşe mari, adăposturile subterane au fost amenajate pentru a le permite profesorilor să-şi continue orele în caz de alertă aeriană ce avertizează asupra unor posibile bombardamente.

“Elevii şi profesorii sunt obligaţi să se adapteze acestor realităţi”, a declarat comandantul-şef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, pe Telegram. “Însă esenţialul este ca ai noştri copii să studieze (…). Deoarece cunoştinţele şi cultura sunt ceea ce ne disting de inamic. Aceştia sunt pilonii pe care se sprijină frontul astăzi şi pe care se va construi viitorul ţării noastre”, a dat el asigurări.

Armata ucraineană desfăşoară de la începutul lui iunie o contraofensivă dificilă în sudul şi estul ţării, în încercarea de a elibera teritoriile ocupate de forţele Moscovei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.