Milioane de opere de artă şi monumente sunt în pericol în urma invaziei militare a Rusiei în Ucraina (The Guardian)

Publicat:

Milioane de opere de artă şi monumente sunt în pericol în urma invaziei militare a Rusiei în Ucraina, după ce un muzeu ar fi fost deja distrus, a avertizat organizaţia globală din domeniul artei Getty, potrivit site-ului publicaţiei The Guardian, potrivit agerpres

Oameni de cultură din Ucraina avertizează asupra unei ”catastrofe culturale în desfăşurare”, a precizat Getty într-un comunicat semnat de James Cuno, preşedintele şi directorul executiv al J. Paul Getty Trust.


Citește și:  Kremlinul îl somează pe Zelenski: ‘Depuneţi armele şi nu vor mai fi victime!’

Fedir Androshchuk, directorul Muzeului Naţional de Istorie al Ucrainei din Kiev, a spus că încearcă să protejeze muzeul de atacuri sau de furturi alături de doi colegi.

”Muzeul este situat în centrul unei zone bogate din punct de vedere cultural, în apropierea a trei biserici frumoase, dar şi aproape de unele posibile ţinte (Serviciul ucrainean pentru securitate şi frontiere)”, a scris el într-un e-mail adresat unui cercetător suedez.

Getty spune că forţele ruse au început distrugerea patrimoniului cultural al Ucrainei, printre care şi Muzeul Ivankiv, situat la circa 80 de kilometri de Kiev şi care adăposteşte ”preţioase opere de artă populară ucraineană”.

Monumentele aflate în pericol reprezintă ”secole de istorie din perioada bizantină până la cea barocă” şi situri incluse de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii.

Ministerul ucrainean al afacerilor externe a scris luni pe Twitter că 25 de opere de artă ale artistei populare Maria Prymachenko din colecţia muzeului Ivankiv au fost distruse. ”A creat capodopere faimoase în toată lumea. Talentul şi harul ei special l-au uimit pe Pablo Picasso”, a spus ministerul.

În semn de recunoaştere a contribuţiei ei în domeniul artei populare, UNESCO a declarat 2009 anul Prymachenko.

Pe teritoriul Ucrainei se află mai mult situri din patrimoniul cultural mondial, printre care Catedrala Sfânta Sofia din Kiev, care conţine mozaicuri unice şi fresce datând de la începutul secolului al XVI-lea, precum şi Kiev Pechersk Lavra, o mănăstire ortodoxă clădită în anul 1051.

Întregul cartier antic al oraşului Lviv, datând din secolul al XIII-lea, este de asemenea pe lista patrimoniului cultural.

”Patrimoniul cultural material al umanităţii este patrimoniul nostru comun, parte din identitatea şi inspiraţia întregii umanităţi. Patrimoniul cultural are puterea de a ne uni şi este esenţial pentru asigurarea păcii”, a mai spus Getty.

”Este de asemenea prea des ţinta războaielor, un alt fel de a distruge şi a prelua o societate prin ştergerea memoriei”, se mai precizează în comunicat.

Mare parte din patrimoniul antic a suferit deja în urma ”distrugerilor inutile, furturilor, neglijenţei, dezvoltării excesive nechibzuite şi schimbărilor climatice. Să înregistrăm pierderi suplimentare din cauza unui război fără sens este de neconceput”, se mai spune în comunicat.

Getty condamnă ”atrocităţile culturale care se comit acum în Ucraina, alături de pierderile incomensurabile de vieţi omeneşti şi pagubele de mediu. Suntem solidari cu colegii noştri din Ucraina. Protejarea şi conservarea patrimoniului nostru cultural este o valoare esenţială a societăţilor civilizate. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie de proporţii monumentale”.

Citește și : Volodimir Zelenski: Atacurile de la Harkov sunt TERORISM de STAT!

Androshchuk a mai precizat în e-mail-ul său că patru muzee – Viniţa, Jîtomîr, Sumî şi Cernigău – au ”reuşit să pună deoparte şi să protejeze exponatele principale. În Viniţa, clădirea muzeului este în prezent utilizată parţial pentru refugiaţi. Până acum nu am auzit ca vreunul dintre muzeele menţionate să fie victima furturilor sau atacurilor”, a mai spus el.

”Nu există nicio garanţie că moştenirea culturală ucraineană nu va fi prădată şi transferată în muzeele din Rusia, având în vedere locul special pe care Kievul îl are în interpretarea istoriei Rusiei făcută de Putin”, a mai spus el.

”Multe descoperiri făcute în Ucraina în anii 1800 şi începutul anilor 1900 se află deja în două dintre cele mai frumoase muzee ruseşti. Şi există dovezi potrivit cărora obiecte dezgropate în urma excavărilor arheologice din Crimeea au fost trimise la Hermitage în Sankt Petersburg”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul

Vizita lui Orban la Moscova: Diplomaţia ucraineană denunţă o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul "Referitor la vizita prim-ministrului ungar Viktor Orban la...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele...

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi

Putin recrutează 1.000 de noi soldaţi pe zi Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a a afirmat joi că forţele armate ruse şi-au întărit rândurile cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.