Milioane de texani NU au nici acum apă potabilă la robinet

Publicat:

Circa 8,8 milioane de persoane din Texas, aproximativ o treime din populaţia statului american, erau în continuare afectate de probleme în alimentarea cu apă duminică seară, potrivit postului de televiziune CNN, care a citat autorităţi locale, după ce săptămâna trecută un val de frig polar a avariat mai multe centrale electrice, informează Reuters, potrivit agerpres.

Milioane de texani sunt sfătuiţi în continuare să fiarbă apa înainte de utilizare, deşi toate centralele şi-au reluat funcţionarea în timpul weekendului, iar electricitatea a fost restabilită în cele mai multe dintre locuinţe pe măsură ce condiţiile meteorologice s-au îmbunătăţit.


Citește și: TRAGEDIE aviatică în Mexic (VIDEO)! Cel puțin șase oameni au murit!

Autorităţile din Houston au declarat că apa din oraş, cel mai mare din Texas, poate fi utilizată în siguranţă fără fierbere începând de duminică.

Comisia pentru Calitatea Mediului din Texas (TCEQ) nu a răspuns unei solicitări din partea Reuters de a comenta pe marginea materialului difuzat de CNN.

Guvernatorul Texasului, Greg Abbott, a spus duminică seară că s-a alăturat Gărzii Aeriene din Texas, Gărzii Naţionale din Texas şi trupelor militare în operaţiunea de distribuire a apei.

”Circa 3,5 milioane de sticle de apă au fost distribuite”, a precizat guvernatorul într-un mesaj publicat pe Twitter.

O puternică furtună de zăpadă a provocat săptămâna trecută pene de curent extinse pe teritoriul Texas, stat în care temperaturile extrem de scăzute sunt o raritate. Furtuna de zăpadă a provocat circa 20 de decese şi a lăsat fără electricitate până la 4 milioane de locuitori.

Autorităţile din Texas au adus totodată instalatori din alte state care să ajute la repararea ţevilor avariate, a precizat duminică guvernatorul. Proprietarii sau chiriaşii care nu deţin asigurare vor putea să solicite decontarea cheltuielilor de la Agenţia federală pentru managementul situaţiilor de urgenţă (FEMA), a mai spus oficialul.

Citește și: Numărul de infectări este în continuă scădere în New York

Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat sâmbătă stare de dezastru major în Texas, ceea ce face ca fondurile federale să fie disponibile persoanelor care au avut de suferit în urma furtunii, inclusiv acordare de asistenţă pentru locuinţe temporare şi repararea caselor, precum şi împrumuturi în condiţii avantajoase.

Parlamentara Alexandria Ocasio-Cortez a afirmat duminică seară că a colectat 5 milioane de dolari în urma unei campanii de strângere de fonduri pentru a veni în sprijinul texanilor grav afectaţi de intemperiile de săptămâna trecută.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi

Dalai Lama asigură că se recuperează bine la New York după operaţia la genunchi Dalai Lama a dat asigurări că se recuperează bine după operaţia...

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 8 iulie în Istorie 8 iulie este a 189-a zi a calendarului gregorian și a 190-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 8 iulie 2024

Horoscop 8 iulie 2024 Astrologii vin cu veşti bune pentru unii nativi. Pentru Peşti este o perioadă perfectă pentru a intra în noi relaţii,...

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: ‘Cu românii nu se poate face nimic’

Ce părere aveau Hitler și comandanții germani despre români: 'Cu românii nu se poate face nimic' Adolf Hitler, cunoscutul dictator german, considera armata română aproape...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.