Militanta Femen, care l-a atacat pe Milos Zeman, condamnată la închisoare cu suspendare

Publicat:

O militantă ucraineană a grupului radical Femen a fost condamnată duminică, la Praga, la trei luni de închisoare cu suspendare după ce a protestat vineri împotriva preşedintelui ceh Milos Zeman, a anunţat justiţia cehă, transmite AFP, potrivit agerpres.

Tribunalul din Praga a ordonat de asemenea expulzarea Angelinei Diash, în vârstă de 27 de ani, care ‘a acceptat decizia (…) pentru a putea reveni cât mai curând în Ucraina’, după cum a declarat avocata sa, Lucie Hrda.


Citeşte şi: Dublu atac terorist în Bagdad. Cel puţin 26 de morţi – FOTO/VIDEO

Angelina Diash s-a repezit vineri după-amiază, cu pieptul dezgolit, spre Milos Zeman în momentul în care acesta se pregătea să voteze în primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care candidează pentru un al doilea mandat.

Ea a strigat de mai multe ori ‘Zeman – Putin’s slut’ (Zeman, târfa lui Putin), înainte de a fi neutralizată de gărzile preşedintelui. Acelaşi text era scris şi pe pieptul tinerei.

Avocata sa a explicat că Angelina Diash a intenţionat ‘să-i avertizeze pe cetăţenii Republicii Cehe împotriva realegerii preşedintelui Zeman, pentru că se temea că Republica Cehia se va găsi astfel şi mai mult în sfera de influenţă a Rusiei’. Aceasta ar avea ‘consecinţe nefaste pentru Republica Cehia, aşa cum este cazul deja cu Ucraina’, a adăugat avocata.

Milos Zeman, în vârstă de 73 de ani, are o sănătate fragilă şi se deplasează cu ajutorul unui baston. Vineri, după atac, a părăsit secţia de votare vizibil marcat. El a revenit după câteva minute, într-o bună dispoziţie, declarând că se simte ‘onorat că a fost atacat de mişcarea Femen, care l-a atacat şi pe papă’.

Citeşte şi: Un balcon al Bursei din Jakarta a căzut peste oameni – FOTO/VIDEO

‘În ciuda mişcării Femen’, a adăugat el zâmbitor, introducând buletinul de vot în urnă.

Milos Zeman, un veteran al stângii din Cehia, prorus, prochinez şi ostil imigraţiei, s-a plasat pe primul loc în cel dintâi tur de scrutin, desfăşurat vineri şi sâmbătă, în care a obţinut 38,56% din voturi. Contracandidatul său va fi fostul preşedinte al Academiei de Ştiinţe, Jiri Drahos, care a întrunit 26,60% din sufragii şi porneşte favorit în turul secund, programat în zilele de 26 şi 27 ianuarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.