Un militar american a fost ucis în Afganistan, iar altul a fost rănit grav

Publicat:

Un militar american a fost ucis luni în estul Afganistanului, au informat forţele SUA în această ţară, în acelaşi incident fiind de asemenea ucişi sau răniţi mai mulţi membri ai forţelor de securitate afgane, transmite marţi dpa, potrivit agerpres.

Un alt soldat american a fost rănit în incident şi este tratat la baza aeriană de la Bagram, cea mai mare a forţelor SUA pe teritoriul afgan, indică acelaşi comunicat.


Vezi şi: INFERN în Sao Paolo. Un zgârâie-nori S-A PRĂBUŞIT! (VIDEO)

Potrivit dpa, numărul exact al soldaţilor afgani ucişi sau răniţi nu este cunoscut. Ministerul Apărării de la Kabul a refuzat să comenteze pe marginea incidentului.

Comunicatul american nu îl identifică pe militarul decedat şi nici nu precizează în ce provincie a avut loc incidentul.

Generalul John Nicholson, comandantul forţelor americane şi al Misiunii NATO ‘Resolute Support’ în Afganistan, a declarat că gândurile şi rugăciunile sale se îndreaptă spre victimele atacului.

Citeşte şi: Noi dureri de cap pentru Trump. Starleta XXX îl dă iar în judecată

Misiunea de luptă a NATO în Afganistan s-a încheiat în 2014, dar unităţi antiteroriste americane luptă încă împotriva militanţilor talibani şi ai Statului Islamic în această ţară.

Forţele americane şi afgane şi-au intensificat atacurile şi loviturile aeriene împotriva ascunzătorilor Statului Islamic în provincia estică Nangarhar după anunţarea noii strategii a SUA în Afganistan de către preşedintele Donald Trump în luna octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.