Militari saudiţi în SUA: Nicio ameninţare nouă nu a fost remarcată (Pentagon)

Publicat:

Pentagonul a anunţat joi că a controlat antecedentele tuturor militarilor saudiţi aflaţi în prezent la pregătire pe teritoriul american şi nu a remarcat nicio ameninţare potenţială, la două săptămâni după ce un aviator saudit a ucis trei militari americani la baza Pensacola, în Florida, notează AFP, scrie agerpres.

Identitatea, activităţile din trecut şi comentariile pe reţele sociale ale celor circa 850 de militari saudiţi antrenaţi în prezent la baze americane au fost cercetate amănunţit, a declarat presei Gerry Reid, responsabil al serviciului de informaţii şi de securitate din cadrul Pentagonului.


Citește și : Parlamentul german aprobă pachetul de combatere a schimbărilor climatice

“Putem anunţa că nu a fost descoperită nicio informaţie indicând un scenariu de ameninţare imediată”, a adăugat Gerry Reid.

Ancheta FBI continuă însă cu privire la atacul armat de la Pensacola, în Florida, în cursul căruia un membru al aviaţiei militare saudite a deschis focul cu un pistol într-o sală de curs de la baza aeronavală a US Navy, făcând trei morţi şi opt răniţi înainte de a fi împuşcat de poliţie.

Înaintea atacului, el publicase pe Twitter mesaje ostile la adresa Statelor Unite, potrivit grupului de supraveghere a mişcărilor jihadiste SITE. Anchetatorii americani caută să stabilească dacă atacatorul saudit a acţionat singur.

Antrenamentul operaţional al militarilor saudiţi, care a fost suspendat două zile mai târziu, va putea fi reluat teoretic, dar operaţiunile urmează să fie reduse foarte mult în perioada sărbătorilor, a precizat un oficial cu rang înalt din cadrul Pentagonului sub protecţia anonimatului.

Citește și : Putin respinge acuzaţiile privind ingerinţe în activităţile politice din Marea Britanie

În prezent, circa 5.000 de militari străini sunt pregătiţi în Statele Unite, dintre care 850 de saudiţi din toate armele. US Navy antrenează singură 300 dintre aceştia, mai scrie AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.