Militarii americani au băut sânge de cobra în Thailanda

Publicat:

Militari americani şi thailandezi au băut sânge din aceeaşi cobră luni, pentru a pecetlui reuşita Cobra Gold, unul dintre cele mai importante exerciţii militare din Asia, la care participă aproximativ 7.000 de oameni anul acesta, relatează AFP, potrivit news.ro.

Câteva zeci de puşcaşi marini americani au luat parte, luni, la un stagiu de supravieţuire în jungla thailandeză, care se încheie, în fiecare an, cu un exerciţiu constând în a bea sânge de cobră.


Citeşte şi: Premierul din Albania vrea o preşedinţie comună cu Kosovo

”Este pentru prima oară când beau sânge de şarpe… Nu este un lucru pe care să-l facem prea des în America”, a declarat pentru AFP sergentul Christopher Fiffie.

”Cred că voi fi capabil să încerc aici”, a adăugat el.

Militarii au fost nevoiţi, de asemenea, să mănânce geko, tarantule şi scorpioni vii – după ce au învăţat de la ofiţeri thailandezi cum să le scoată veninul.

Ei i-au învăţat, de asemnea, cum să-şi procure apă în junglă, din trunchi de bananieri şi cum să identifice plante comestibile.

La cea de a 37-a ediţie a Cobra Gold, aproximativ 7.000 de militari americani participă anul acesta la exerciţiu, un efectiv mai mare decât în anii anteriori. Amploarea Cobra Gold a fost revizuită în scădere de către partea americană în urma loviturii de stat militară din 2014 în Thailanda.

Citeşte şi: Revoltă şi luare de ostatici într-o închisoare din Brazilia

”Efectivele reflectă angajamentul american în regiune”, a subliniat un purtător de cuvânt al Ambasadei Statelor Unite la Bangkok, Stephane Castonguay.

După alegerea lui Donald Trump, relaţiile s-au ”încălzit” între Washington şi aliatul său traţional din Asia, o fostă bază din spatele frontului a armatei americane în timpul Războiului din Vietnam.

Cobra Gold, ajuns la a 37-a ediţie, este organizat anual, iar la ecerciţiu iau parte militari din Statele Unite, Thailanda şi alte ţări din Asia – Indonezia, Japonia, Malaysia, Coreea de Sud şi Singapore – reuniţi timp de zece zile la o bază navală, în provincia Chonburi, situată la trei ore de Bagkok.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Consumul excesiv de canabis poate crește riscul de cancere de cap și gât

Consumul excesiv de canabis poate crește riscul de cancere de cap și gât Un nou studiu, care a analizat vreme 20 de ani date medicale...

Fastingul poate determina modificări ale creierului. Cercetătorii explică ce se întâmplă când ții post intermitent

Fastingul poate determina modificări ale creierului. Cercetătorii explică ce se întâmplă când ții post intermitent În încearcarea de a găsi soluții la actuala criză a...

Disney a dezvăluit titlul oficial al noului ‘Avatar 3’. Ce alte noi filme sunt în pregătire

Disney a dezvăluit titlul oficial al noului 'Avatar 3'. Ce alte noi filme sunt în pregătire Detalii despre noi filme, inclusiv titlul celui de-al treilea...

Situație dramatică în aeroport pentru Mădălina Ghenea: ‘Acest bărbat m-a abuzat pe mine și pe copiii mei’

Situație dramatică în aeroport pentru Mădălina Ghenea: 'Acest bărbat m-a abuzat pe mine și pe copiii mei' Mădălina Ghenea, una dintre cele mai cunoscute actrițe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.