Militarii asediaţi la Azovstal din Mariupol cer evacuarea pe modelul Dunkerque

Publicat:

Militarii ucraineni care sunt asediaţi de trupele ruse în oţelăria Azovstal, din oraşul Mariupol (sud-estul Ucrainei), au cerut să fie evacuaţi prin procedura “extracţiei”, pe modelul folosit în 1940 la Dunkerque (Franţa), în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, transmite EFE, potrivit agerpres.

Operaţiunea Dynamo, cunoscută şi sub numele de Miracolul Dunkerque sau evacuarea de la Dunkerque, a fost o operaţiune de evacuare a trupelor aliate de pe teritoriul francez în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale, care a permis salvarea a mii de militari, aminteşte EFE.


Citeşte şi: Fiul lui Benazir Bhutto este noul ministru de externe în Pakistan – Black News

Apelul a fost făcut de comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene (FAU), Serhii Volinski, unul dintre cei circa o mie de militari ucraineni care s-au refugiat în interiorul oţelăriei Azovstal.

“Luptăm de 62 de zile într-o încercuire totală, acum ne aflăm în uzina Azovstal, efectuând operaţiuni împreună cu unităţi ale regimentului Azov şi cu alte unităţi care au fost încercuite din cauza ostilităţilor din Mariupol”, a declarat Volinski într-o înregistrare video publicată pe pagina sa de Facebook, preluat de Interfax-Ukraina.

Comandantul ucrainean a menţionat că, în prezent, în grupul său “sunt peste 600 de oameni răniţi”, “cu diferite niveluri de gravitate. Chiar au nevoie de asistenţă medicală: nu există echipamente, nici medicamente, nici personal (medical) care să-i ajute”.

Volinski a mai spus că există şi civili răniţi pe care îi ajută cum pot. “Sunt mai mulţi civili aici cu noi, sute (de civili), zeci de copii, multe persoane cu handicap, mulţi bătrâni. Situaţia este foarte grea, sunt mari probleme cu apa, hrana…”, a explicat el.

Comandantul ucrainean a amintit că a făcut deja apel la liderii lumii şi la papa Francisc pentru ca apărătorii Mariupolului să fie ascultaţi şi să se treacă la procedura de “extracţie”, citând în acest sens exemplul Operaţiunii Dynamo.

“Astăzi, principalul meu mesaj este să salvăm garnizoana din Mariupol, să trecem la procedura de extracţie. Astăzi nu suntem în 1940, suntem în 2022”, a atras el atenţia. “Oamenii pur şi simplu vor muri aici. Răniţii vor muri, iar cei rămaşi în viaţă vor muri în luptă, civilii mor aici, împreună cu noi, în buncăre, case particulare şi blocuri, unde pur şi simplu se trage asupra lor… În oraş a murit foarte multă lume, oraşul este practic şters de pe faţa pământului”, a avertizat comandantul ucrainean.

Mariupol, care avea înainte de începerea războiului, la 24 februarie, circa jumătate de milion de locuitori, a fost practic distrus de atacurile Rusiei, ale cărei trupe susţin că deţin deja controlul asupra întregului oraş, cu excepţia uzinei siderurgice Azovstal.

Citeşte şi: Flota rusă din Marea Neagră poate încă lovi ţinte din Ucraina – Black News

Autorităţile ucrainene afirmă la rândul lor că printre ruinele oraşului se mai află încă circa 120.000 de locuitori, fără acces la apă, la electricitate sau la produse de primă necesitate, şi acuză Moscova că blochează orice încercare a Kievului de a trimite ajutoare umanitare în zonă.

Primarul Mariupolului, Vadim Boicenko, a estimat că, de la începutul invaziei ruse, şi-au pierdut viaţa circa 20.000 de civili în acest oraş.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei

Drone ucrainene au incendiat două depozite de combustibil din sudul Rusiei Drone ucrainene au atacat şi au incendiat două depozite de combustibil în noaptea de...

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș

Doi ucraineni care au trecut granița ilegal în România au fost prinși de jandarmi în Maramureș Doi ucrainieni care au trecut ilegal frontiera de stat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.