X

Militarii ucraineni aflaţi în Azovstal exclud posibilitatea de a se preda: ‘Capitularea nu este o opţiune’

Militarii ucraineni aflaţi de multe săptămâni în galeriile subterane ale uriaşei oţelării Azovstal, ultimul bastion de rezistenţă împotriva armatei ruse din portul devastat Mariupol (sud-est), au anunţat duminică că exclud posibilitatea de a se preda, relatează AFP, potrivit agerpres

”Capitularea nu este o opţiune pentru că Rusia nu este interesată de viaţa noastră. Să ne lase în viaţă nu contează pentru ei”, a declarat Ilya Samoilenko, ofiţer al serviciilor secrete ucrainene, în cadrul unei conferinţe de presă transmise prin video.

Citește și : Aproximativ 1,16 milioane de persoane au fost duse în Rusia din Ucraina (Moscova)

”Toate proviziile noastre sunt limitate. Ne-a mai rămas apă. Mai avem muniţie. Vom avea armele asupra noastră. Vom lupta până la cel mai bun deznodământ al acestei situaţii”, a adăugat el de la subsolurile obiectivului industrial.

”Noi, militarii garnizoanei din Mariupol, am fost martori la crimele de război comise de Rusia, de către armata rusă. Suntem martori la aceasta”, a adăugat Samoilenko, care a vorbit uneori în ucraineană, alteori în engleză în cursul conferinţei.

Citește și : O bombă a lovit un buncăr cu 90 de persoane dintr-un sat din estul Ucrainei; 6 morţi în Prîvillea

 

Militarii ucraineni din interiorul oţelăriei Azovstal, din oraşul portuar Mariupol, asediat de forţele Moscovei, continuă să reziste atacurilor ruseşti după ce sâmbătă s-a reuşit evacuarea tuturor femeilor, copiilor şi vârstnicilor care îşi găsiseră refugiu în acest uriaş complex industrial, informează duminică portalul Ukrinform, citat de EFE.

Tags: AzovstalIlya SamoilenkoMariupolrusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina