Militarii vor avea la dispoziţie apartamente noi

Militarii din nordul țării vor beneficia, în următorii ani, de condiții mai bune de trai. Ministerul Apărării propune Guvernului spre aprobare un proiect de parteneriat public-privat care prevede construirea unui complex locativ și a unor obiective social-culturale pe un teren din municipiul Bălți, investiția fiind estimată la 15,64 milioane de euro, transmite IPN.

Necesitatea proiectului este argumentată prin lipsa locuințelor de serviciu pentru personalul militar. Potrivit studiului de fezabilitate, în garnizoana Bălți aproximativ 154 de militari prin contract nu dețin o locuință proprie și sunt nevoiți să locuiască în chirie.

Citeşte şi: O dronă neidentificată a EXPLODAT în Orhei – Stiripesurse.md

Autorii documentului susțin că proiectul reprezintă una dintre puținele soluții viabile pentru rezolvarea problemei, în condițiile în care resursele bugetare ale statului sunt limitate, iar construirea locuințelor exclusiv din fonduri publice ar fi dificil de realizat.

Complexul ar urma să fie construit pe un teren de aproape un hectar de pe strada Alexandru Lăpușneanu din Bălți, teren neutilizat și aflat într-o stare avansată de degradare. Pe lângă locuințele de serviciu destinate militarilor și angajaților civili ai Armatei Naționale, proiectul ar putea crea aproximativ 100 de locuri de muncă în sectorul construcțiilor.

O parte dintre apartamentele construite ar putea fi scoase la vânzare de investitorul privat. Partenerul privat care va dezvolta proiectul urmează să fie selectat prin concurs, iar după finalizarea parteneriatului, bunurile prevăzute în contract vor reveni statului, conform legislației în vigoare.

This post was last modified on 08/06/2026 10:52 10:52

Tags: apartamenteBalţimilitari
Știrile zilei