Milos Zeman a discutat în Israel despre mutarea ambasadei Cehiei la Ierusalim

Preşedintele ceh Milos Zeman, aflat în vizită oficială în Israel, a declarat luni că îi place ideea ”provocatoare” a omologului său israelian Reuven Livlin privind soluţionarea conflictului israeliano-palestinian prin crearea ”unui stat cu două naţiuni”, lăsând la o parte soluţia a două state susţinută în mod larg de comunitatea internaţională, transmite agenţia EFE, potrivit agepres.

”Toate marile idei sunt provocatoare”, i-a spus Zeman lui Rivlin în timpul unei întrevederi avute la Ierusalim, potrivit cotidianului online Times of Israel.

Vezi şi: Un elicopter militar s-a prăbuşit în centrul Istanbulului. Cel puţin trei oameni au murit!- FOTO/VIDEO

”Timp de multe, multe decenii s-a vorbit despre două state independente. Dar sincer nu văd un stat independent în Gaza, întrucât înţeleg că Hamas este o organizaţie teroristă şi nu un stat”, a adăugat preşedintele ceh.

Milos Zeman a sosit duminică în Israel într-o vizită oficială de trei zile, în cadrul căreia va inaugura la Ierusalim ”Casa Cehă”, un oficiu fără statut diplomatic care va desfăşura activităţi ce ţin de relaţiile comerciale şi culturale între Israel şi Republica Cehă, dar care este considerat de guvernul de la Praga ca fiind ”primul pas” către transferul ambasadei cehe de la Tel Aviv la Ierusalim.

Citeşte şi: Apele Mării Negre dau în clocot! Ucraina şi Rusia sunt aproape de război

Preşedintele israelian l-a primit pe omologul său ceh la reşedinţa sa oficială, amintind relaţiile foarte bune dintre cele două ţări.

”În situaţia actuală, prietenia noastră este mai importantă ca niciodată. Apreciem sprijinul dumneavoastră pentru un eventual transfer al ambasadei Republicii Cehe la Ierusalim”, a spus Rivlin la primirea lui Zeman, care este aşteptat să susţină în timpul acestei vizite şi un discurs în faţa parlamentului israelian.

Tags: ambasadacehiaierusalimisraelMilos ZemanReuven Livlintel aviv
Categorii: DiasporaSinteze