Minecraft devine realitate. Vor fi construite parcuri tematice de 110 milioane de dolari

Celebrul joc video Minecraft va prinde viață în lumea reală. Compania Merlin Entertainments, care deține parcuri precum Legoland și Madame Tussauds, va investi 110 milioane de dolari pentru a construi primele atracții Minecraft din lume.

Primele două parcuri vor fi deschise în 2026 și 2027 în Marea Britanie și Statele Unite, însă locațiile exacte nu au fost încă anunțate, relatează The Guardian, potrivit stiripesurse.

Citește și: Rezervele de aur ale Rusiei au ajuns la cel mai ridicat nivel din istoria sa. Cât valorează

Proiectul, numit „Adventures Made Real” (Aventuri Devenite Realitate), ar putea deveni unul dintre cele mai mari succese pentru Merlin de la achiziționarea parcurilor Legoland în 2005.

„Suntem peste tot în mediul digital, Merlin este peste tot în lumea fizică”, explică Kayleen Walters, vicepreședinte pentru dezvoltarea francizei la Microsoft, compania care a cumpărat Minecraft în 2014 pentru 2,5 miliarde de dolari.

Minecraft este cel mai popular joc video din istorie, cu 140 de milioane de jucători lunar și peste 300 de milioane de copii vândute. Jocul are fani în locuri neașteptate, de la Antarctica până la Vatican, iar pe YouTube există peste 1,3 miliarde de videoclipuri create de jucători.

Citește și: Denumirea „Bluetooth” își are originile într-un personaj istoric de acum 1.000 de ani

Pe lângă parcurile tematice, în aprilie va fi lansat și primul film cu actori reali, în care vor juca vedete precum Jason Momoa și Jack Black, iar Netflix pregătește un serial animat bazat pe joc.

This post was last modified on 19/11/2024 16:16 16:16

Tags: Minecraft
Diverse