Ministerul Apărării din Rusia susţine a închis temporar un aeroport din Sankt Petersburg ca exerciţiu

Publicat:

După ce toate zborurile de pe aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg au fost suspendate marţi timp de o oră, Ministerul Apărării de la Moscova comunicând că măsura a fost impusă de un exerciţiu militar antiaerian în care au fost implicate şi avioane de vânătoare, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile din cel de-al doilea oraş ca mărime din Rusia anunţaseră închiderea aeroportului printr-un mesaj pe Telegram, fără a explica motivele.


Citește și : Peskov vorbeşte despre o nouă candidatură a lui Putin

Ştiri de presă neconfirmate relatau că în zonă fusese observat un obiect neidentificat, posibil o dronă, care zbura în zonă.

Ulterior, oficialităţile din Sankt Petersburg au informat că aeroportul şi-a reluat activitatea, iar o interdicţie de zbor impusă în zonă, pe o rază de 200 de kilometri, a fost ridicată înainte de ora locală 12.00 (09.00 GMT).

La circa o oră de la reluarea zborurilor, Ministerul rus al Apărării a comunicat că avuseseră loc exerciţii militare la care au participat şi avioane de vânătoare pentru interceptări. “În timpul instruirii, forţele de apărare antiaeriană au acţionat pentru detectarea, interceptarea şi identificarea unor ţinte, precum şi pentru interacţiunea cu serviciile de urgenţă şi cu autorităţi de ordine publică”, arăta un comunicat preluat de agenţiile de presă ruse, citate de Reuters.

Ministerul a precizat că au fost ridicate de la sol avioane de vânătoare.

Exerciţiul nu fusese anunţat şi a obligat mai multe curse aeriene civile să îşi modifice rutele, iar companiile aeriene au fost nevoite să reprogrameze zborurile pentru toată ziua.

Date de pe site-ul FlightRadar24 indică întoarcerea din drum a mai multor avioane cu destinaţia Sankt Petersburg. Închiderea spaţiului aerian al aeroportului Pulkovo a afectat şi curse aeriene către enclava rusă Kaliningrad, ale căror rute presupun survolarea oraşului.

Citește și : Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova

Înainte de ora 12, decolările şi aterizările pe aeroport au reînceput şi alte curse spre Sankt Petersburg au plecat din diferite locuri.

După reluarea traficului aerian, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze, susţinând însă că preşedintele Vladimir Putin a fost informat în permanenţă despre situaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.