Ministerul Culturii a primit 43 de dosare pentru al doilea concurs de subvenționare a mass-mediei

Ministerul Culturii a încheiat etapa de depunere a dosarelor pentru cel de-al doilea concurs de acordare a subvențiilor destinate instituțiilor mass-media. În total, au fost recepționate 43 de dosare de participare, depuse de 39 de instituții media, relatează Moldpres.

Potrivit ministerului, proiectele înscrise în concurs abordează o gamă variată de domenii de interes public. Printre acestea se numără promovarea valorilor democratice și a integrării europene, valorificarea culturii naționale și a memoriei istorice, precum și teme sociale ce vizează incluziunea, toleranța și consolidarea coeziunii sociale.

De asemenea, o parte dintre inițiative sunt orientate spre dezvoltarea alfabetizării informaționale și media, precum și spre combaterea propagandei și a fenomenului dezinformării.

În perioada următoare, dosarele vor fi analizate de Consiliul de experți al Fondului de subvenționare a mass-mediei. Procesul de evaluare se va desfășura până la 4 iulie 2026, în conformitate cu procedurile stabilite.

Rezultatele finale ale concursului și lista instituțiilor mass-media care vor beneficia de subvenții din bugetul de stat vor fi făcute publice după finalizarea etapelor de evaluare și validare.

This post was last modified on 10/06/2026 10:31 10:31

Tags: mass-mediaMinisterul Culturii
Cultură și Media