Ministerul de interne francez confirmă ancheta privind dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei

Publicat:

Poliţia franceză anchetează dispariţia şefului Interpol, Meng Hongwei, a confirmat vineri ministerul de interne de la Paris pentru agenţia Reuters; anterior, informaţia fusese dezvăluită neoficial de surse din poliţie, scrie Agerpres.

Deoarece nu mai ştia nimic despre Meng din 25 septembrie, soţia lui s-a adresat poliţiei din Lyon, unde se află sediul organizaţiei poliţieneşti internaţionale. Soţia şi cei trei copiii ai şefului Interpol sunt sub protecţia poliţiştilor, după ce au primit ameninţări prin telefon şi în mediile sociale, a mai comunicat ministerul de interne al Franţei.


Citește și : Turcia: Zeci de persoane suspectate de legături cu PKK au fost arestate în cursul unor operaţiuni de securitate

Meng, în vârstă de 64 de ani, a fost numit la conducerea Interpol în 2016. El a dispărut în timpul unei vizite în China. Cotidianul South China Morning Post din Hong Kong susţine, citând o sursă neprecizată, că el a fost reţinut pentru interogatoriu imediat după aterizarea în ţara natală.

Paşapoartele speciale de care pot beneficia funcţionarii Interpol pentru deplasări de urgenţă nu le asigură niciun drept sa imunitate în ţările de origine, menţionează Reuters.

Potrivit aceleiaşi agenţii, preşedintele Interpol figurează ca ministru adjunct pe site-ul de internet al ministerului chinez pentru securitatea publică, dar din aprilie nu mai este şi membru al comitetului Partidului Comunist Chinez din minister. Preşedinţii Interpol sunt detaşaţi din ţările lor, iar pe durata mandatului îşi păstrează şi funcţiile avute anterior.

Citește și : Venezuela înfiinţează o poliţie specială pentru migraţie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.