X

Ministerul Economiei finlandez: Nu se pune problema închiderii staţiunilor de schi

Ideea propusă de cancelarul german Angela Merkel de a închide staţiunile de schi din Europa în acest an pentru a evita o nouă revenire a contaminărilor cu COVID-19 ar fi “fatală” pentru economia finlandeză, a protestat vineri Ministerul Economiei finlandez, citat de France Presse, potrivit agerpres.   

“Aici, în Finlanda, majoritatea oamenilor care vin în staţiunile noastre de schi sunt localnici. Ar fi foarte bizar să închidem aceste staţiuni în timp ce situaţia din ţara noastră în ceea ce priveşte virusul nu este nici pe departe atât de rea ca în alte ţări europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Mika Lintila.

Citește și : Phenian, oraşul INTERZIS! Kim Jong Un a dat ordinul în urmă cu puţin timp

O astfel de decizie ar fi “o lovitură mortală” pentru industria turismului în Laponia, unde se află cele mai populare staţiuni.

“Este foarte posibil să se respecte distanţele necesare pe pârtii şi în teleschiuri. Există mult mai multe locuri periculoase decât staţiunile de schi”, a notat la rândul său responsabilul Asociaţiei Finlandeze a Regiunilor de Schi, Harri Lindfors.

În Suedia, un epidemiolog al serviciilor publice de sănătate, Anders Tegnell, a estimat de asemenea că ţara sa nu are nevoie să-şi închidă staţiunile de schi.

Citește și : CIA controla două companii elveţiene de criptare

“Trebuie să vă amintiţi că există o mare diferenţă între staţiunile de schi pe care le avem în Nord şi cele pe care le aveţi în Alpi”, a declarat el.

Mai multe alte ţări cu multe staţiuni de schi, dintre care Austria, şi-au exprimat deja opoziţia faţă de propunerea dnei Merkel.

Tags: Anders TegnellAngela Merkelcovid-19europaHarri Lindfors
Categorii: Diaspora