X

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale neagă declarațiile lui Petkov: ‘Un fals și nu corespund realității!’

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale neagă declarațiile lui Petkov: ‘Un fals și nu corespund realității!’

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale neagă declarațiile primarului de Bălți, Alexandr Petkov, care afirmă că instituția a decis să pornească, prin Judecătoria municipiului Bălți, procedura prin care să fie suspendat din funcție.

Solicitați să comenteze aceste afirmații, reprezentanții ministerului au comunicat că Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică a emis un proces-verbal contravențional după ce Primăria municipiului Bălți nu a eliberat în termenul prevăzut de lege autorizația solicitată de construcție a podurilor din oraș, potrivit voceabasarabiei.md.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

„Alte declarații ale domnului primar de Bălți sunt un fals și nu corespund realității”, a fost comentariul oferit pentru IPN.

„Administrația de Stat a Drumurilor a înaintat cererea pentru a primi autorizația de construcție pentru lucrările de proiectare și reparație a podurilor din orașul Bălți. Conform legislației în vigoare, autorizația de construire se emite de către primar în termen maxim de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

Din motivul că Primăria municipiului Bălți nu a emis autorizația de construcție, Inspectoratul Național de Supraveghere Tehnică a emis un proces-verbal contravențional”, menționează serviciul de presă al ministerului, precizând că „obiectivul Administrației de Stat a Drumurilor este să repare acele poduri cât mai repede pentru a evita orice risc pentru viața și sănătatea oamenilor”.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Responsabilii de la minister au mai spus că cele două poduri din Bălți sunt în stare avariată și reprezintă riscuri pentru circulația rutieră.

Într-o conferință de presă la sediul partidului Politic „Partidul Nostru”, Alexandr Petkov a declarat că Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a decis să pornească procedura de suspendare din funcție pe motiv că ar nu fi ajuns la o înțelegere cu guvernarea și nu a autorizat construcția unor poduri pe centura orașului Bălți. Potrivit lui Petkov, autoritățile centrale nu ar fi ținut cont de opinia locuitorilor din Bălți la aprobarea proiectului.

Tags: BalţiPetkov
Politică