Ministerul Justiției investighează eliberarea deținuților condamnați pe viață: „Există suspiciuni de abuz”

Ministerul Justiției anunță că investigațiile privind eliberarea controversată a unor deținuți condamnați pe viață sunt în desfășurare, iar primele rezultate vor fi făcute publice peste două săptămâni. Ancheta vine după ce, în ultimele 10 zile, în spațiul public au apărut informații privind eliberarea din penitenciare a unor persoane considerate periculoase.

Potrivit Ministerului Justiției, în urma aplicării noii Legi a amnistiei, nouă deținuți au fost eliberați, iar în unele cazuri există suspiciuni de abuz în procesul de aplicare a prevederilor legale. Printre aceștia se numără interlopii Alexandru Sinigur și Iurie Radulov, eliberați condiționat înainte de termen. Sinigur și un alt deținut, Dorin Șușițchi, au fost reîncarcerați după ce Curtea de Apel Nord a anulat decizia de eliberare, în timp ce Radulov a fost dat în urmărire internațională.

Și Consiliul Superior al Magistraturii a cerut verificări în legătură cu aceste eliberări, iar Ministerul Justiției nu exclude existența unor încălcări grave ale legii. Ancheta vizează atât deciziile instanțelor, cât și acțiunile funcționarilor implicați în procedura de eliberare.

Tags: afirmațiministerul justitiei
Justiţie