Ministerul peruan al Sănătăţii neagă existenţa unei pieţe negre a vaccinurilor

Publicat:

Ministerul peruan al Sănătăţii a negat vineri existenţa unei pieţe negre a vaccinurilor împotriva coronavirusului după ancheta sa asupra suspiciunilor de vaccinare a unor pacienţi cu seringi goale, notează AFP, potrivit agerpres.   

“Nu avem niciun indiciu” că ar exista “o piaţă neagră”, nici “vreo legătură între persoanele suspectate, acestea sunt cazuri izolate”, a declarat ministrul adjunct al sănătăţii, Gustavo Rosell.


Citește și : Statele Unite depun eforturi pentru încetarea confruntărilor dintre Israel şi Hamas

Potrivit acestuia, ar fi “foarte, foarte dificil ca vaccinurile noastre să găsească pe piaţa neagră, nu am pierdut niciunul până acum”.

Ministerul Sănătăţii de la Lima s-a sesizat marţi în legătură cu trei cazuri în care, “aparent, seringile pentru vaccinare nu au fost încărcate cu doza împotriva COVID-19” şi a “deschis o anchetă pentru a stabili dacă există o responsabilitate a personalului sanitar sau dacă acestea sunt evenimente fortuite”.

Cazul a ieşit la iveală atunci când o persoană care însoţea o călugăriţă la programul de vaccinare din Lima, şi care a înregistrat-o video, a realizat că seringa utilizată era goală.

Însoţitorul a obiectat, iar personalul medical a încărcat apoi doza de vaccin.

Imagini ale presupusului incident au fost postate luni pe reţelele de socializare, declanşând alte rapoarte similare în altă parte a capitalei peruane.

Potrivit anchetei ministerului, cei trei asistenţi suspectaţi au afirmat că este “o eroare umană, din cauza distragerii atenţiei”.

Citește și : Peste 2.000 de rachete, lansate din Fâşia Gaza

Peru, cu o populaţie de 33 de milioane de locuitori, a înregistrat aproximativ 1,8 milioane de cazuri de coronavirus şi peste 64.000 de decese.

Campania de vaccinare, care încă se adresează numai persoanelor de peste 70 de ani şi este desfăşurată cu vaccinuri ale laboratoarelor Sinopharm, Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca, a demarat lent şi doar 2,3% din populaţie primise două doze până vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sondaj alarmant: Frica domină în rândul electoratului, un semnal de alarmă pentru candidați

Sondaj alarmant: Frica domină în rândul electoratului, un semnal de alarmă pentru candidați Un sondaj realizat de compania de consultanță politică și cercetare Intellect Group...

Raportul CEC în Parlament: În 2023, 25 de partide politice au primit peste 46 de milioane de lei din bugetul de stat

Raportul CEC în Parlament: În 2023, 25 de partide politice au primit peste 46 de milioane de lei din bugetul de stat Raportul Comisiei Electorale...

Peste o mie de participanți sunt așteptați în acest an la ‘Moldova Business Week 2024’

Peste o mie de participanți sunt așteptați în acest an la 'Moldova Business Week 2024' Peste o mie de participanți sunt așteptați în acest an...

NATO: Nu sunt indicii că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România dovedesc un atac intenţionat

NATO: Nu sunt indicii că resturile de drone de provenienţă rusească găsite în România dovedesc un atac intenţionat Alianţa Nord-Atlantică a anunţat joi că nu...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.