Ministerul precizează că a urmărit constant evoluția cazului încă din momentul internării pacientei în instituțiile medico-sanitare publice, transmite Omniapres.
Citeşte şi: Statul începe rambursarea accizei la motorină pentru fermieri – Stiripesurse.md
În scopul elucidării circumstanțelor privind acordarea asistenței medicale, autoritățile au dispus o examinare comisională, multidisciplinară și interinstituțională a cazului.
Analiza urmează să fie realizată în conformitate cu competențele funcționale ale instituțiilor implicate, pentru a asigura o evaluare completă, obiectivă și profesionistă a tuturor aspectelor relevante.
Ce s-a întâmplat
Cazul a devenit cunoscut după ce o tânără mamă din Chișinău a publicat pe rețelele sociale o relatare despre complicațiile grave apărute la scurt timp după ce a născut la clinica privată Medpark.
Potrivit acesteia, la scurt timp după externare starea ei de sănătate s-a agravat brusc. Femeia a acuzat febră înaltă, dureri puternice și semne ale unui proces inflamator sever. Ulterior, a fost internată de urgență în alte instituții medicale, unde medicii i-au stabilit diagnostice extrem de grave, printre care endocardită infecțioasă acută, sepsis, pneumonie și multiple embolii septice.
Tratamentul a fost unul complex și de lungă durată. Pacienta a petrecut mult timp la terapie intensivă și a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale dificile, inclusiv înlocuirea unei valve cardiace, îndepărtarea splinei și a uterului. De asemenea, a avut nevoie de recuperare după apariția unor complicații neurologice.
Poziția clinicii Medpark
Într-un răspuns oferit redacției Omniapres, Clinica Internațională Medpark a respins acuzațiile privind încălcarea standardelor medicale. Reprezentanții instituției au declarat că a fost efectuată o verificare medicală internă completă, în baza documentației clinice și a protocoalelor naționale în vigoare.
Potrivit clinicii, pacienta nu făcea parte din categoria de risc medical înalt, iar valvulopatia mitrală diagnosticată anterior era ușoară și compensată. Medpark susține că nașterea a decurs în limite fiziologice pentru prima naștere și că, pe parcursul spitalizării și la momentul externării, nu au fost înregistrate semne de infecție sau complicații care să necesite o abordare medicală specială.
De asemenea, reprezentanții clinicii afirmă că, după externare, pacienta nu s-a adresat din nou instituției, iar complicațiile grave invocate au fost diagnosticate și tratate ulterior în alte unități medicale.
Starea pacientei
Din cele mai recente publicații ale tinerei mame pe rețelele sociale reiese că aceasta continuă procesul de recuperare. Potrivit relatărilor sale, femeia urmează în prezent un curs de reabilitare și învață din nou să scrie, după complicațiile neurologice suferite.
Redacția Omniapres a solicitat, de asemenea, informații de la Procuratură și Poliție pentru a afla dacă în acest caz a fost inițiată vreo cauza penală. Deocamdată nu a primit un răspuns.

