Ministra Justiției: Reorganizarea procuraturilor specializate va continua

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, afirmă că reorganizarea procuraturilor specializate va continua și că autoritățile de profil vor depune tot efortul în acest sens, transmite Radio Moldova.

Citește și: Grosu îi dă replica Veronicăi Drăgălin: Proiectul nu este despre o persoană

Ministra a făcut acest comentariu în contextul demisiei  șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin. Totodată, Veronica Mihailov-Moraru a refuzat să comenteze cererea de demisie a Veronicăi Drăgălin.

„Nu voi comenta demisie doamnei Drăgălin. Ceea ce vreau să spun este că, din punct de vedere instituțional, atât Guvernul, cât și Parlamentul vor continua toate eforturile necesare în vederea eficientizării activității procuraturilor specializate”, a declarat Veronica  Mihailov-Moraru.

Precizăm că, în această dimineață, Veronica Drăgălin și-a anunțat demisia din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. Ea i-a îndemnat pe legislatori să renunțe la proiectul de lege care prevede comasarea PA și PCCOCS într-o singură instituție.  Între timp, proiectul de lege privind crearea noii structuri – Procuratura pentru Combaterea Corupției și Criminalității Organizate (PACCO) — se află în consultări publice și urmează să fie supus votului Parlamentului.

This post was last modified on 19/02/2025 12:28 12:28

Tags: demisie DragalinMinistra JustițieiVeronica DragalinVeronica Mihailov-Moraru
Știrile zilei