Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS

Publicat:

Ministra Sănătății a avut o întrevedere cu înalți oficiali ai OMS

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a avut ieri, 1 iulie, o întrevedere cu înalți oficiali ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), pentru a fi evaluată implementarea portofoliului de management clinic, în vederea asigurării și pregătirii pentru situații de urgență. Cu acest scop au fost vizitate Spitalul Raional Căușeni și Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

 În cadrul întrevederii au fost prezenți directorul departamentului responsabil de consolidarea pregătirii țărilor pentru situații de urgență de la Cartierul General al OMS, Nedret Emiroglu, și directorul pentru urgențe din cadrul Biroului regional pentru Europa al OMS, Gundo Aurel Weiler, care au fost însoțiți de reprezentantul OMS în Republica Moldova, șeful Biroului de țară, Miljana Grbic, potrivit radiochisinau.md.


Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

 

OMS, în colaborare cu Ministerul Sănătății și Federația Internațională de Medicină de Urgență, a desfășurat un șir de instruiri axate pe managementul pacienților în scenarii de accidentare în masă, aspecte clinice ale îngrijirilor de urgență, critice, traumatisme și chirurgicale cu scopul consolidării capacităților de pregătire instituțională pentru situațiile de urgență medicală.
Programele au fost furnizate prin metode de simulare clinică practică de către experți internaționali. Peste 1370 de lucrători din domeniul sănătății, în special medici din Republica Moldova, Ucraina, Polonia și Kazahstan, au fost instruiți în cadrul CUSIM, care urmează să devină centru de colaborare al Biroului regional pentru Europa din cadrul OMS.
Republica Moldova reprezintă un exemplu de utilizare a protocoalelor și instruirilor OMS pentru a îmbunătăți practicile de management clinic și a pregăti spitalele pentru situații de urgență.
OMS a apreciat eforturile țării noastre și s-a angajat să împărtășească acest exemplu la nivel global prin diversele sale platforme, astfel încât alte țări să poată prelua experiența furnizării de îngrijiri medicale în cel mai eficient mod, în pofida resurselor limitate”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău

Wizz Air va lansa alte trei curse aeriene din Chișinău Compania Wizz Air a anunțat că va lansa alte trei curse aeriene. Astfel, din toamnă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.