X

Ministra Sănătății, despre cazul tinerei care a decedat după o operație efectuată la Repromed: ‘Am instituit prin ordin o Comisie din mai mulți specialiști’

Ministra Sănătății, despre cazul tinerei care a decedat după o operație efectuată la Repromed: ‘Am instituit prin ordin o Comisie din mai mulți specialiști’

Cazul Valentinei, tânăra de 29 de ani, care și-a pierdut viața la scurt timp după o operație chirugicală de micșorare a stomacului, efectuată la clinica privată „Repromed” este analizat minuțios de o comisie inițiată de Ministerul Sănătății, care ar trebui să ofere un răspuns timp de o lună, cine se face vinovat de moartea acestei tinere. O declarație în acest sens a fost făcută de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

„Noi avem trei cereri depuse de către rudele domnișoarei. Prima a venit chiar în perioada când a fost transferată la Spitalul Republican. A doua cerere a fost depusă mai târziu, și deja ultima, după deces. Am instituit prin ordin o Comisie din mai mulți specialiști, implicând catedrele care nu ar avea vreo legătură cu spitalul, fiindcă cazul se expertizează cap – coadă de la prima consultație până la deces. Comisia va lucra. Presa ne-ar putea întreba care e situația, dacă am văzut eu fișa. În principiu nu este corect ca eu sau altcineva de la minister să se implcie. Trebuie să fie o comisie absolut neutră și neinfluențată. De obicei așa expertize durează până la o lună, doarece așteptăm inclusiv analizele histologice de la Centrul de medicină legală. Avem incluși în această Comisie și specialiști de la medicina legală”, a spus ministra Sănătății, potrivit jurnal.md.

Citește și : O comisie specială parlamentară va identifica măsuri pentru depășirea crizei din agricultură

Cât despre cele două centre medicale private: Repromed și Aidmed, Ala Nemerenco a dat de înțeles că acestea funcționează cu abateri, deși au câte două paturi, Regulamentul de funcționare le permite să presteze servicii cât oferă cele trei mari spitale din Chișinău, care împreună însumează circa 3000 de locuri. Ministra a enumerat un șir de servici pe care le pot presta aceste centre, conform Regulamentului de funcționare pe care l-au obținut.

„Referitor la aceste două clinici Aidmed SRL și Repromed, aveau regulament de activitate aprobat de minister. Aidmed avea autorizația sanitară eliberată în iulie 2021. (…) Dar noi avem trei spitale foarte mari, Spitalul Republican, cu circa o mie de paturi, Institutul Mamei și a Copilului și de asemenea Institutul de Urgență. Toate aceste trei spitale împreună nu acordă serviciile pe care le pot presta aceste clinici. Aici pe două paturi sunt acordate tot ce vrei, inclusiv, combustologia, care reprezintă arsurile. Pentru pacienții cu arsuri sunt necesare condiții foarte stricte, deoarece ventilația este foarte importantă acolo. Vă dați seama pe două paturi de staționar ce de-a servicii”, a spus ministra.

Ea a mai adăugat că și Repromed, cu două paturi, oferă cu vreo 25 % mai puține servicii, decât celălalt Centru medical.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

„Eu am anulat ambele regulamente în martie 2023 și am anunțat agentul economic să vină să-și perfecteze documentele. Dacă și-au construit vreun spital cu vreo 11 etaje unde pot presta toate aceste servicii să ne prezinte actele. Ei ne-au acționat în judecată. După un an și jumătate După un an aceste instituții continuau să activeze fără regulamente. Ne-am adresta la PG, le-am spus că există două instituții care activează ilegal și ne-au anunțat că putem depune contestările la judecătorul de instrucție. Aș întreba acești judecători, ar vrea ei să se opereze în așa un spital, cu două paturi și atâtea servicii?

Vreau să subliniez, nu am nimic cu niciun agent economic privat. Din contra ele formează o concurență necesară între cele publice și private, dar absolut toți trebuie să ne conformăm legii”, a mai spus Ala Nemerenco.

Tags: comisieNemerencoRepromed
Sănătate