Ministra Sănătății, după scandalul de la Spitalul Republican: Un teatru fals menit să dezbine societatea

Publicat:

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a venit cu o reacție la scandalul din jurul video-ul în care un medic de la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” își critică pacienta, de origine rusă, pentru că a locuit toată viața în Moldova, însă nu cunoaște limba română. Oficiala a calificat situația drept un „teatru fals” menit să dezbine societatea, potrivit Știri.md.

Ala Nemerenco a postat, pe 22 iulie, un mesaj pe pagina sa de Facebook în care a comentat pentru prima dată scandalul de la Spitalul Republican, transmite Știri.md cu referire la newsmaker.md.


Citește și : Moldova va beneficia de un grant din partea Guvernului SUA

„Ieri în sistemul de sănătate au avut loc două evenimente care au acoperit tot spațiul mediatic. Unul din ele a divizat iarăși societatea, demonstrând că în ultimii 30 ani nu am evoluat aproape de loc și timpul parcă a încremenit la sfârșitul anilor ‘80, în aceleași dispute, că dezbinarea este instrumentul cel mai reușit aplicat de cei care nu ne doresc binele. Iar noi ne prindem mereu în aceeași plasă, evenimentele se sting cu aceeași viteză cu care se aprind, și viața continuă fără lecții învățate”, a spus aceasta.

Ministra a menționat că a primit mesaje de la cetățeni în legătură cu cazul respectiv. Potrivit oficialei, o parte dintre aceștia i-au cerut ca medicul să fie „decapitat”, iar alta să-i i se dea „stea de erou”.

Totodată, ministra Nemerenco a menționat că cazul dat a fost politizat de către politicienii care se luptă pentru a reveni la putere. „Mesajul fiecăruia a fost croit strict pe electoratul pe care îl are în vizor”, a spus ea.

Ala Nemerenco a spus că ziua de ieri, când societatea a comentat pe larg subiectul, i-a lăsat un „gust amar”.

„Toată păruiala aceasta publică e doar un teatru fals, în care fiecare și-a jucat scenariul și rolul propriu, și cam asta e tot. Evenimentul a plecat, ca și circul ambulant, iar limba română tot la colțul străzii în straie de Cenușăreasă rămâne. Fiindcă o limbă e vie atât timp cât e iubită, vorbită, scrisă, corect și frumos. Iar verticalitatea unui popor are la temelie atitudinea față de limba maternă, care e una din valorile sale fundamentale. Dispare limba – nu-i poporul”, a menționat oficiala.

Ministra Sănătății a declarat că este la curent cu detaliile cazului și a luat hotărârea ca acesta să fie evaluat în interiorul Institutului Oncologic, de către Comitetul de etică.

Citeşte şi: Maia Sandu a inaugurat şapte piste noi la Vama Sculeni

„De mirare e că în fierbințeala luptei, indiferent de care parte a baricadei, pe nimeni nu a interesat soarta pacientei. Și nici a filmulețului. Din acest motiv, am considerat că e corect cazul să rămână pentru evaluare în spital, ei posedă toate probele, martorii sunt pe loc, dar și pacienta la externare și-a expus poziția într-o înregistrare video pe care a lăsat-o Comitetului de etică. Și apropo, pacienta a solicitat să revină pentru monitorizare la același doctor”, a spus aceasta.

Știri.md amintește că pe 21 iulie, un medic din cadrul Spitalului Clinic Republican din Chișinău a rămas indignat de faptul că una dintre pacientele sale nu vorbește limba română.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară

Vasile Tarlev: Vom găsi soluții să aducem investiții în țară Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tarlev, a subliniat, pe canalul său de Telegram, importanța...

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale începe la 1 august

Perioada electorală pentru alegerile prezidențiale începe la 1 august În cadrul ședinței de astăzi, 16 iulie, Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Programul calendaristic pentru...

Popşoi: Am depășit perioada cea mai complicată, nu mai depindem de Gazprom

Popşoi: Am depășit perioada cea mai complicată, nu mai depindem de Gazprom „În această săptămână a fost lansată o filială a bursei de la București...

Spitalul raional Cimișlia, echipat cu un sistem de radiografie și radioscopie digitală

Spitalul raional Cimișlia, echipat cu un sistem de radiografie și radioscopie digitală Spitalul raional Cimișlia și-a fortificat capacitatea de diagnostic și tratament prin instalarea unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.