Miniştrii de externe ai Chinei, Rusiei şi Pakistanului se întâlnesc în India, la o reuniune a OCS

Publicat:

Miniştrii de externe din Organizaţia de Cooperare de la Shanghai (OCS) sosesc joi în India pentru reuniunea şefilor diplomaţiilor din cadrul grupului, o întâlnire la care vor participa, între alţii, reprezentanţii Chinei, Qin Gang, Rusiei, Serghei Lavrov, şi Pakistanului, Bilawal Bhutto, transmite EFE, potrivit agerpres.

Reuniunea, care începe joi în statul Goa cu sesiuni de lucru, marchează prima vizită la nivel înalt a unui oficial pakistanez în ţara vecină, India, după mai mult de un deceniu.


Citeşte şi: Între terorism și înscenare: reacții politice după incidentul procurorului general bulgar – Black News

Se aşteaptă ca ministrul de externe indian, Subrahmanyam Jaishankar, să prezideze reuniunea celor opt membri ai OCS în care vor fi ridicate chestiuni cu caracter politic, economic, de securitate internaţională şi apărare, axate pe regiune.

Şeful diplomaţiei ruse, care vede în aceste reuniuni o oportunitate de a consolida alianţele pe fondul războiului din Ucraina, intenţionează să aibă întâlniri cu mai mulţi omologi, după cum a informat purtătorul de cuvânt al lui Lavrov săptămâna trecută, fără a da însă alte detalii.

Întâlnirea din cadrul OCS va avea de asemenea o semnificaţie specială în relaţiile dintre Pakistan şi India, fiind prima vizită a unui ministru de externe pakistanez pe teritoriul indian după mai mult de zece ani.

Cu toate acestea, scrie EFE, este greu de imaginat o reuniune bilaterală, mai ales după ce Jaishankar, în timpul vizitei sale recente în Panama, a declarat că vede dificil să se întâlnească “cu un vecin care practică terorismul împotriva noastră”.

Ultimul ministru pakistanez care a vizitat India a fost cel de externe, Hina Rabbani Khar, în 2011.

India şi Pakistanul, state vecine şi puteri nucleare, au relaţii tensionate de zeci de ani, în principal din cauza disputei lor pentru regiunea Kashmir, pentru care au purtat două războaie şi mai multe conflicte minore.

Citeşte şi: Zelenski: Nu l-am atacat pe Putin. Îl lăsăm tribunalului – Black News

India a aderat în 2017 la OCS, o entitate politică, economică, de securitate internaţională şi de apărare euroasiatică, formată din opt state membre – China, India, Pakistan, Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan, patru cu statut de observator – Afganistan, Belarus, Iran şi Mongolia şi şase state asociate – Armenia, Azerbaidjan, Cambodgia, Nepal, Sri Lanka şi Turcia.

De la crearea sa, în 2001, OCS s-a concentrat în principal pe probleme de securitate regională, lupta contra terorismului regional, separatismului etnic şi extremismului religios. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice

Medicii ar putea folosi temperatura facială pentru diagnosticarea ușoară a bolilor metabolice O nouă metodă de diagnosticare a bolilor metabolice ar putea revoluționa medicina. Cercetători...

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.