X

Miniştrii de externe ai UE vor adopta o listă de entităţi şi persoane vizate de sancţiuni pentru încălcarea embargoului în Libia

Cei 27 miniştri de externe ai statelor UE urmează să adopte luni sancţiuni pentru încălcări ale embargoului asupra armelor în Libia, au declarat vineri diplomaţi din blocul comunitar citaţi de dpa, potrivit agerpres.

Statele UE au convenit asupra unei liste de persoane şi entităţi care au furnizat nave, avioane şi alte mijloace pentru transportul echipamentelor de luptă, au declarat sursele citate.

Citește și : Crește numărul infecțiilor cu coronavirus în Belgia

Potrivit diplomaţilor, trei firme din Turcia, Iordania şi Kazahstan şi doi cetăţeni libieni se află pe listă.

ONU a impus un embargo asupra armelor în 2011, iar încălcarea sa poate duce la sancţiuni.

Libia se află în haos după înlăturarea, în 2011, a dictatorului libian Muammar Ghadafi şi a devenit un câmp de luptă pentru intermediarii unor forţe rivale. Embargoul are drept scop limitarea fluxului de arme şi echipament militar spre şi din Libia.

Potrivit unuia dintre diplomaţi, operaţiunea militară a UE, IRINI, a furnizat noi dovezi care justifică aceste sancţiuni.

Citește și : Numai gura ce-i de el! În pofida retoricii acide a lui Lukaşenko, Belarusul are toate frontierele deschise

Săptămâna trecută, militarii europeni din misiunea IRINI au urcat la bordul unei nave care se îndrepta spre un port libian şi transporta combustibil pentru avioane, care cel mai probabil urma să fie utilizat “în scopuri militare”. Nava plecase din Emiratele Arabe Unite.

Miniştrii UE vor discuta, de asemenea, sancţiuni împotriva unor responsabili din Belarus implicaţi în încălcări ale drepturilor omului şi fraudă electorală în această ţară.

Tags: armeembargolibiaMuammar GhadafiONUUE
Categorii: Știrile zilei