Miniştrii de Externe din NATO au analizat ‘provocările’ Chinei şi vor reducerea dependenţei

Publicat:

 Miniştrii de Externe din statele NATO au analizat, la reuniunea de la Bucureşti, “provocările” generate de China, stabilind intensificarea acţiunilor de reducere a dependenţelor de “regimuri autoritariste”, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, transmite mediafax.

“Aliaţii au abordat provocările pe termen lung generate de China asupra intereselor noastre, asupra valorilor şi asupra securităţii, analizând modalităţile prin care să ne consolidăm rezilienţa. NATO este o Alianţă a Europei şi a Americii de Nord, dar provocările cu care ne confruntăm sunt globale şi trebuie să le abordăm împreună în cadrul NATO”, a declarat Jens Stoltenberg în conferinţa de presă organizată la finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, desfăşurată la Bucureşti.


Citeşte şi: UE alocă fonduri pe baza unor date pe care Eurostat nu le poate verifica – Black News

“Nu percepem China ca fiind un adversar, vom continua interacţiunile cu China în situaţiile în care este în interesul nostru, inclusiv pentru a transmite poziţia noastră unitară asupra războiului ilegal al Rusiei în Ucraina. Menţinem perspectivele clare: astăzi, miniştrii de Externe au evaluat dezvoltarea militară ambiţioasă a Chinei, progresele sale tehnologice şi activităţile cibernetice şi hibride din ce în ce mai intense. Războiul din Ucraina a demonstrat dependenţa noastră periculoasă de gazul rusesc. Acest lucru trebuie să ne conducă să reanalizăm dependenţele de alte regimuri autoritariste, inclusiv de China, în materie de aprovizionare, tehnologie şi infrastructură”, a precizat secretarul general NATO.

Citește și: Moţiune de cenzură contra fostului prim-ministru australian după numiri secrete în timpul pandemiei – Black News

“Sigur că vom continua schimburile comerciale şi interacţiunile economice cu China, dar trebuie să fim conştienţi de dependenţele noastre, trebuie să reducem vulnerabilităţile şi să gestionăm riscurile. Miniştrii de Externe au evidenţiat importanţa întrunirii condiţiilor de rezilienţă fixate de NATO şi a menţinerii avantajelor tehnologice. De asemenea, trebuie să continuăm consolidarea partenerilor noştri de cooperare din zona Indo-Pacifică şi din cadrul Uniunii Europene”, a subliniat Stoltenberg.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Centrul perinatal din cadrul Spitalului raional Căușeni, renovat și dotat cu echipament medical performant

Centrul perinatal din cadrul Spitalului raional Căușeni, renovat și dotat cu echipament medical performant Femeile din Căușeni, dar și din raioanele vecine își vor aduce...

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda R.Moldova un grant în valoare de 6 milioane de euro pentru eficiența energetică a 400 de...

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va acorda R.Moldova un grant în valoare de 6 milioane de euro pentru eficiența energetică a 400 de...

Recolta de porumb și floarea soarelui, afectată de seceta și temperaturile nocturne ridicate

Recolta de porumb și floarea soarelui, afectată de seceta și temperaturile nocturne ridicate Recolta de porumb și floarea soarelui a fost afectată de calamitățile naturale...

Parchetul European acuză o persoană din România de fraude cu fonduri europene

Parchetul European acuză o persoană din România de fraude cu fonduri europene Filiala din Bucureşti a Parchetului European (EPPO) a iniţiat săptămâna trecută o acţiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.