Miniştrii de externe din UE analizează limitarea fluxurilor de migranţi

Publicat:

Miniştrii de externe ai statelor din Uniunea Europeană analizează luni, la Luxemburg, modalităţile de limitare a fluxurilor migratorii prin cooperare cu ţările nord-africane, cu un accent pe combaterea traficului ilegal şi prevenirea deceselor în rândul migranţilor care încearcă să ajungă în Europa prin traversarea Mediteranei, transmite dpa, potrivit agerpres.

În acest an aproximativ 88.000 de persoane au ajuns în Europa prin trecerea Mării Mediterane, în scădere cu 40% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.


Citeşte şi: CSU suferă o înfrângere istorică în Bavaria

Uniunea Europeană încearcă să obţină mai mult sprijin din partea statelor din Africa de Nord, unde se află majoritatea punctelor de plecare ale ambarcaţiunilor cu migranţi.

În luna iunie, liderii statelor UE au susţinut ideea creării unor centre de debarcare în nordul Africii pentru migranţii salvaţi pe mare. Nicio ţară africană nu s-a oferit să găzduiască astfel de centre, deşi Egiptul şi Marocul au fost menţionate ca posibili parteneri.

Citeşte şi: Cod roşu de vreme severă în Franţa. Cel puţin cinci oameni au murit – VIDEO

Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, şi directorul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Antonio Vitorino, vor lua parte la reuniunea de la Luxemburg, în care va fi abordată şi situaţia din Libia, important punct de plecare pentru migranţi.

De asemenea, miniştrii vor adopta cadrul legal pentru sancţionarea celor implicaţi în atacuri chimice, precum presupusul atac al forţelor guvernamentale siriene asupra oraşului Douma, în luna aprilie, şi atacul contra fostului agent dublu rus Serghei Skripal în Marea Britanie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul ‘Mihail Ceachir’ din Ceadâr-Lunga

Ambasadorul României a participat la festivități dedicate începutului noului an școlar la Liceul 'Mihail Ceachir' din Ceadâr-Lunga Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu a mers astăzi la...

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar

Deschiderea unei rute aeriene Chișinău-Doha și investiții în agro-industrie, discutate de ministrul de Externe cu omologul său din Qatar Oportunitățile de aprofundare a cooperării economice...

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox

UNICEF a lansat o cerere de oferte pentru a obţine vaccinuri împotriva mpox UNICEF a anunţat sâmbătă că a lansat „o cerere de oferte de...

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship

Alexandr Romanov va avea un alt adversar în următoarea sa luptă din Ultimate Fighting Championship Luptătorul moldovean Alexandr Romanov va avea un alt adversar în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.